Sfinţit în Capela Militară, drapelul de luptă va fi adus, sărutat de oficialităţi şi înalţat pe catarg cu întreg fastul cuvenit unei asemena sărbători. În dispozitiv vor fi prezente trei plutoane de la U.M. 0I25I şi 01189, câte unul de la
Inspectoratul Județean de Poliție, Inspetoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență şi Poliţia de Frontieră, împreună cu alţi militari ce vor desfăşura traseul drapelului naţional român.
Ca de fiecare dată,
prefectul Costică Macaleţi invită botoşănenii care doresc să participe la festivităţi să vină în Piaţa Tricolorului.
Succinta slujbă de sfinţie a drapelului va fi oficiată de Ştefan Grădinaru, preotul Garnizoanei Botoşani. Oficialităţile vor săruta drapelul şi vor rosti alocuţiuni, întreaga asistenţă putând ulterior să intoneze Imnul naţional al României, să asiste la înalţarea drapelului pe catarg, precum şi la defilarea din finalul ceremonialului.
Întreaga activitate a fost programată a se termina la ora
10.45.
Pentru buna desfăşurare a activităţilor şi pentru siguranţa circulaţiei, IPJ Botoşani, prin Serviciul de Poliţie Rutieră a municipiului, va dispune prezenţa unui echipaj de poliţie în data de
26 iunie 2014, orele 9.15 - 10.45 în Piaţa Tricolorului, în vederea blocării circulaţiei pe timpul desfăşurării ceremonialului.
Inspetoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va dispune asigurarea unei autospeciale SMURD, cu echipajul necesar, în vederea executării misiunilor specifice. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi va lua măsuri specifice de asigurare a ordinii publice la locul de desfăşurare a ceremonialului.
CITEȘTE:
Ziua Tricolorului de 10 minute, oficialităţi „mute” la sărutat steagul – VIDEO&FOTO