Alte reguli de circulație vor intra în vigoare începând cu luna mai. Anunțul a fost făcut de Marian Ciornea, șeful de la Permise într-o conferință de presă.
Șeful de la Permise, Marian Ciornea a precizat că începând cu data de 20 mai 2018 este interzisă circulația pe drumurile publice a mașinilor a căror înmatriculare a fost suspendată. De asemenea, este interzisă și circulația a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic.
„Noutățile constau în modificarea și completarea prevederilor Ordonanțelor 195 din 2002 prin încadrarea în regimul contravențiilor a unor noi fapte, dar și modificări ale cuantumurilor sancțiunilor contravenționale și instituirea operațiunii administrative de suspendare a înmatriculării vehiculelor în cazul în care nu se solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate a acestora în termen de 90 de zile, de la înstrăinarea, precum și în situația expirării inspecției tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate și/sau înregistrate, pentru că e o altă categorie de evidență, prevedere care intră în vigoare începând cu data de 20 mai 2018”,
a declarat Marian Ciornea, șef SPCRPCIV
Șoferii care nu respectă aceste lucruri riscă sancțiuni cuprinse între 1.300 de lei și 2.900 de lei, precum și reținerea plăcilor și documentelor de înmatriculare aferente. Amenda se dă în trafic, iar șoferul va ridica plăcuțele de la Poliția Rutieră.
Aproape 40 de șoferi lăsați fără permis în urma acțiunii BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Cea mai lungă vacanță din ultimii ani: Concediul de Revelion al bugetarilor, prelungit
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024