Căderile abundente de precipitaţii le-au provocat multe neplăceri conducătorilor auto.
Un caz aparte s-a înregistrat în cartierul Burdujeni, orașul Suceava, unde artera principală a fost puternic inundată în zona din faţa Bisericii „Sfântul Andrei”. Traficul a fost practic paralizat câteva zeci de minute, iar foarte multe numere de înmatriculare au fost pur şi simplu luate de apă.
După ce apele s-au retras, un sucevean, Elisei Boghean, care locuieşte în apropiere, a găsit şi strâns aproximativ 30 de plăcuţe cu numere de înmatriculare.
„Erau plăcuţe cu numere de Suceava şi Botoşani, plus una cu numere de Cluj şi una cu numere de Bihor. Cei mai mulţi şoferi au văzut că au pierdut numerele, s-au întors şi au găsit plăcuţele la mine. Sunt câţiva care însă nu au mai revenit. Ploaia a fost foarte puternică, iar strada a fost inundată complet, este o problemă care se tot repetă de fiecare dată”, ne-a relatat tânărul.
Iniţial, tânărul a agăţat numerele pierdute de gardul Bisericii „Sfântul Andrei”, în ideea de a fi vizibile pentru cei care vor reveni să le caute, după care, ieri după-amiază, le-a predat la Poliţia municipiului Suceava.
Numerele pierdute care au fost predate Poliţiei municipiului Suceava sunt următoarele: SV-88-FRM, SV-11-MNM, BT-07-KML, SV-28-VXN, SV-69-CSW, CJ-83-YOF, SV-25-NEW, BT-04-XRA şi SV-85-MAX. Şoferii care au pierdut aceste numere de înmatriculare se pot adresa Poliţiei municipiului Suceava, lângă Kaufland, pentru a le recupera, scrie Monitorul de Suceava.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024