Hackerii pot lăsa victimele fără niciun ban după un simplu mesaj.
Atenție la mesajele primite în această perioadă, chiar dacă vin din partea unor cunoștințe! Atunci când formularea textului pare suspectă și sunteți îndemnați prin mesaj să accesați linkuri sau atașamente, contactați expeditorul pentru lămuriri pe un alt canal de comunicare.
Specialiștii atrag atenția cu privire la mesajele pe care le primim în această perioadă de sărbători, pentru că aceste mesaje pot conține și linkuri dăunătoare, care pot inclusiv să îi lase pe români fără bani.
Specialiștii spun că atunci când primim astfel de mesaje este posibil ca hackerii să fi clonat deja paginile prietenilor noștri, scrie antena3.ro
Vorbim despre rețele de socializare care sunt vizate tot mai mult de infractorii cibernetici și ajungem fie să avem telefoanele sau calculatoarele virusate, fie chiar să rămânem fără banii din cont.
Tocmai de aceea, indicat ar fi, imediat ce primim aceste mesaje, să ne asigurăm că într-adevăr, nu este vorba despre vreun hacker și, în al doilea rând, să nu accesăm aceste link-uri, care se pot dovedi a fi extrem de periculoase.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile