Echipa națională de fotbal a României întâlnește reprezentativa Suediei, marți seara, de la ora 21:30, pe noul Stadion Ion Oblemenco din Craiova. Având un caracter amical, partida este prima dintre cele două protagoniste după cei 24 de ani care s-au scurs de la dramaticul meci disputat in sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Statele Unite ale Americii (1994).
Calificați la World Cup 1994 in extremis, după victoria de la Cardiff (2-1), tricolorii iși începeau aventura americană in Grupa A, alături de Statele Unite ale Americii, Elveția și Columbia. Hagi, Ilie Dumitrescu, Gică Popescu, Raducioiu si toti ceilalti membri ai generatiei de aur aveau să întâlnească în primul meci reprezentativa Columbiei, despre care celebrul Pele spunea că este favorită la câștigarea campionatului mondial, mai ales după ce Valderrama and co. batusera cu 5 - 0 Argentina, chiar la Buenos Aires. Cei peste 90.000 de spectatori prezenți în tribunele Stadionului Rose Bowl din Pasadena, au asistat o partidă foarte disputată, terminată cu scorul de 3-1 în favoarea României, Hagi reusind sa inscrie atunci un gol de poveste, ramas pana in ziua de azi in topul celor mai frumoase reusite din istoria fotbalului.
Au urmat apoi înfrângerea dură în fața Elveției, scor 1-4, pricinuita în mare parte de eliminarea lui Jean Vlădoiu la numai două minute de la fluierul de start al partidei si victoria cu 1-0 în fața echipei gazdă, cele șase puncte obținute trimițând România în optimi, acolo unde urma să întâlnească o echipa a Argentinei lipsita de Diego Maradona (fusese depistat pozitiv in faza grupelor) insa cu foarte multi fotbalisti de calitate ca: Ruggeri, Sensini, Simeone,Caniggia, Batistuta, Balbo sau Ariel Ortega. Fără principala arma din atac, Florin Răducioiu, România reusea totuși să deschida scorul prin Ilie Dumitrescu, tot acesta ducand scorul la 2-1, după ce Batistuta reușise să egaleze. S-a terminat până la urmă 3-2 in favoarea României, după ce au mai marcat Hagi și Balbo.
Cu moralul la cote maxime și în lumina ultimelor rezultate, tricolorii urmau sa intalneasca in sferturi Suedia, un adversar ce parea mai accesibil decat Columbia sau Argentina. Realitatea însă a fost, din pacate, alta, Suedia reușind să conducă România până în ultimul minut când Răducioiu a egalat și a dus meciul în prelungiri. Același Răducioiu a mai inscris o dată, ducând scorul la 2-1 in favoarea noastră și, ca și când nu ar fi fost de ajuns, elvetienii au rămas în 10 din minutul 101, facandu-ne sa ne gandim deja la semifinala in care urma sa intalnim Brazilia. Insa, cum nu este deloc indicat sa spui ,,hop'' pana nu sari groapa, portarul formației noastre Florin Prunea a ieșit defectuos la o centrare și nu a putut să îl oprească pe Kennet Andersson să inscrie cu capul golul egalizator, urmând ca soarta partidei să fie stabilită în urma loviturilor de departajare. Deși suedezii au fost primii care au ratat, Dan Petrescu și Belodedici au avut parte de cea mai neagră seara din cariera lor nereușind să marcheze de la punctul cu var, cosmarul bantuindu-i multa vreme pe cei doi membri ai generatiei de aur.
Revenim în 2018 tot cu un gust amar, deoarece, dacă suedezii se pregătesc pentru Cupa Mondială ce urmează să aibă loc în această vară în Rusia, echipa noastră va vedea turneul final doar la televizor. Vestea bună este că, conform portalului de pariuri sportive supercote.ro, naționala României este cotată cu prima șansă în duelul cu Suedia, de marti, 27 martie. Să le urăm pe această cale mult succes tricolorilor, aflați, așa cum deja ne-am obisnuit, la un nou început de drum, de această dată cu Cosmin Contra la cârmă.
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile