Cadrul legal al asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) va fi schimbat pentru a doua oară în mai puțin de un an de zile, astfel că din iulie 2017 vor apărea o serie de modificări față de prevederile aflate acum în vigoare.
Astfel au fost identificate șapte schimbări importante referitoare la asigurările auto de care vor trebui să țină seama toți proprietarii de mașini din România.
Practic, Legea nr. 132/2017, ce va stabili noile reguli în materie de asigurări RCA, va intra în vigoare la 30 de zile de la apariția în Monitorul Oficial, adică în data de 12 iulie 2017. Totodată, intrarea sa în vigoare va însemna și abrogarea OUG nr. 54/2016. Principalele modificări identificate de redacția noastră, ce se vor aplica în curând asigurărilor auto obligatorii, sunt detaliate în continuare.
1. Apare asiguratul cu risc ridicat
Spre deosebire de legislația aplicabilă în prezent, se va introduce ideea de asigurat cu risc ridicat. Persoanele încadrate la această categorie se vor putea adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca să obțină o ofertă de asigurare, iar această entitate le va face o ofertă și le va aloca unui asigurător RCA pentru încheierea contractului de asigurare.
2. La suspendarea contractului RCA vei rămâne fără plăcuțele de înmatriculare
Suspendarea la cerere a contractului de asigurare RCA va fi în continuare o posibilitate atunci când este vorba de suspendarea dreptului de circulație al vehiculului sau de imobilizarea acestuia. Totuși, proprietarii vor trebui să depună plăcuțele cu numărul de înmatriculare la autoritatea emitentă, deși acum nu există o asemenea obligație.
3. Răspunsuri mai rapide la cererile de despăgubire
Referitor la soluționarea cererilor de despăgubire, Legea nr. 132/2017 va veni cu o schimbare semnificativă față de regulile actuale. Concret, asigurătorii RCA vor trebui să dea un răspuns ferm în 30 de zile de la data la care cererile de despăgubire sunt înaintate de asigurați. În prezent, OUG nr. 54/2016 este un pic mai permisivă, fiind stabilit că soluționarea se face în 30 de zile de la data înaintării cererii, dar nu mai târziu de trei luni de la data avizării daunei.
4. Asigurătorii RCA te vor anunța că expiră contractul
O altă noutate în raport cu cadrul legal actual este introducerea obligației asigurătorilor RCA de a-și informa asigurații atunci când contractele sunt pe cale să expire. Mai precis, proiectul de lege dispune că „asigurătorii RCA și intermediarii de asigurări RCA au obligația să informeze asigurații/contractanții cu privire la încetarea contractului RCA și la posibilitatea de reînnoire a acestuia, cu 30 de zile înainte de încetarea contractului RCA”.
5. Asigurările false și piesele contrafăcute, motive de pedepsire penală
Documentul care urmează să se aplice de luna viitoare mai prevede și stabilirea unor infracțiuni nereglementate actualmente de OUG nr. 54/2016. Astfel, este vorba de emiterea și comercializarea de contracte RCA false sau falsificate și de folosirea de piese contrafăcute de către service-urile auto, fapte pentru care se vor putea aplica pedepse penale.
6. Compensarea directă va deveni decontare directă
Compensarea directă, ce este prevăzută acum de Ordonanța RCA, va fi redenumită decontare directă. Decontarea directă va reprezenta un serviciu auxiliar de gestionare a daunelor, ce va fi ofertat obligatoriu de către asigurătorii RCA, dar a cărui achiziție va fi opțională pentru asigurați. În momentul de față, compensarea directă este doar un mecanism facultativ de gestionare a daunelor.
7. Tariful de referință nu va fi calculat de ASF
Legea RCA va schimba regula conform căreia tarifele de referință ale asigurărilor auto obligatorii sunt calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Concret, tarifele de referință vor fi calculate semestrial de o societate cu expertiză contractată de Autoritate și vor fi publicate de aceasta din urmă.
Până la 2.000 de lei amendă pentru lipsa asigurării obligatorii
În prezent, cetățenii sau firmele care nu încheie contracte RCA pentru mașinile pe care le au riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, este precizat în OUG nr. 54/2016. În plus, autoritățile sunt îndreptățite să rețină certificatul de înmatriculare al automobilelor până la prezentarea dovezii încheierii asigurării RCA.
„Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule (...)”, scrie în actul normativ amintit, prevederile urmând să fie păstrate și în viitoarea Lege RCA.
Contractul RCA se poate încheia pe o perioadă cuprinsă între o lună și 12 luni, multiplu de o lună, în funcție de opțiunea asiguratului. Iar plata primelor de asigurare se poate face fie integral, fie în rate, contractul RCA fiind considerat, în cazul al doilea, titlu executoriu. De asemenea, regulile acestea vor fi păstrate de autorități.
„Asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare asigurătorului RCA, iar asigurătorul RCA se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească despăgubirea terțului prejudiciat pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de acesta în procesul civil, în condițiile legii și ale contractului RCA”, este subliniat în ordonanță. (Sursa:Avocat.net)
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024