O iniţiativă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, care încearcă să-şi suplimenteze numărul de radare cu care să acţioneze în trafic cu ajutorul administraţiilor locale, are toate şansele să se concretizeze în scurt timp.
În baza analizelor de risc privind accidentele rutiere, conducerea IPJ Suceava a solicitat primăriilor din Suceava şi Fălticeni să achiziţioneze fiecare câte două radare pistol de ultimă generaţie. Acestea ar urma să fie cedate poliţiei, în baza unor contracte de comodat, însă vor rămâne în proprietatea administraţiilor locale, care astfel îşi vor recupera banii din amenzi.
Primăria Dumbrăveni le-a luat-o deja înaintea celorlalţi, un radar pistol în valoare de aproape 100.000 de lei fiind deja funcţional.
La Fălticeni, achiziţionarea unui astfel de radar este deja aprobată. Primarul Cătălin Coman a declarat pentru Monitorul de Suceava:
„Avem aprobat în bugetul din acest an achiziţionarea unui astfel de radar, propunerea a trecut de Consiliul Local şi urmează să-l achiziţionăm prin licitaţie în sistemul electronic naţional, pe care o vom deschide pe 2 martie. În şedinţa din martie a Consiliului Local vom lua o decizie privind cedarea aparatului, prin contract de comodat, Poliţiei municipiului Fălticeni”.
Acesta a estimat că radarul ar putea ajunge la poliţie în luna aprilie a acestui an. O eventuală achiziţie a unui al doilea aparat se va lua în discuţie cel mai probabil anul viitor, a mai precizat primarul din Fălticeni. Costul radarului pistol pe care vrea să-l achiziţioneze Primăria Fălticeni este de aproximativ 75.000 de lei.
Primarul Cătălin Coman susţine că radarul nu este luat pentru a aduce bani la buget, ci pentru a reduce numărul de accidentele rutiere.
„Avem probleme cu vitezele cu care se circulă, în special la ieşirile din Fălticeni, strada Sucevei ar fi un exemplu”, a explicat Cătălin Coman.
În plus, radarul va fi folosit şi în comunele arondate Poliţiei municipiului Fălticeni. Asta înseamnă că se va putea acţiona cu el pe E 85, până la ieşirea din Suceava spre Iaşi, dar şi pe DN 2E, Fălticeni-Gura Humorului, unde anul trecut au avut loc foarte multe accidente deosebit de grave.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că propunerea IPJ Suceava nu va fi refuzată.
„Vom da curs solicitării Poliţiei, urmând a aloca fondurile necesare achiziţionării celor două aparate radar, prin licitaţie publică. Ulterior, le vom preda în comodat Poliţiei Rutiere Suceava”, a declarat primarul Sucevei.
Radarele ar urma să ajungă la Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Suceava. Poliţiştii de aici acoperă municipiul Suceava şi numeroase alte localităţi limitrofe. Aparatele ar putea fi folosite astfel şi pe drumurile naţionale, în zonele de ieşire din Suceava spre Gura Humorului, spre Siret sau spre Fălticeni.
De la finele anului trecut, un radar cu laser tip pistol, achiziţionat de Primăria comunei Dumbrăveni, este cedat Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava şi folosit cu precădere de Poliţia oraşului Salcea, adică pe DN 29, care leagă Suceava de Botoşani, pe raza localităţilor Salcea şi Dumbrăveni.
Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a precizat că este vorba de cel mai performant aparat de pe piaţă la ora achiziţionării, dotat cu blitz invizibil pentru a acţiona pe timp de noapte, plus alte dotări care vor permite în viitor verificarea automată a maşinilor, prin scanarea numerelor de înmatriculare. Acest aparat a costat aproape 100.000 de lei.
„Este important că lumea din zona Dumbrăveni ştie deja că avem acest radar, iar asta se vede în modul în care se circulă. Am acceptat ca aparatul să fie folosit din când în când în alte zone ale judeţului, însă prioritatea este comuna Dumbrăveni”, a declarat Ioan Pavăl.
Acesta a ţinut să menţioneze că în sfârşit prevederile legale sunt clare, astfel că banii din amenzi intră în bugetul primăriei, pentru a se acoperi costurile investiţiei.
„Nu am luat acest aparat ca să facem bani, prioritatea e să nu mai avem atât de mulţi morţi în accidente, însă vă spun că într-un an şi jumătate investiţia va fi recuperată”, a mai punctat primarul comunei Dumbrăveni.
Totuşi, acest radar a fost folosit până acum de poliţiştii rutieri doar pentru alte tipuri de încălcări ale legislaţiei rutiere şi nu pentru viteză. Asta pentru că aparatul de măsurare a vitezei este încă în curs de omologare metrologică.
Aceste radare cu laser, tip pistol, sunt cele mai performante aparate de măsurare a vitezei, cu o rază de acţiune de peste 1.200 de metri. Marele avantaj este că aparatul „pistol” nu trebuie montat pe o maşină, astfel că este foarte uşor de folosit şi de mutat dintr-un loc în altul. Cu alte cuvinte, aceste aparate sunt spaima şoferilor care circulă cu viteze peste cele legale. Aparatele de ultimă generaţie sunt la fel de eficiente pe timp de noapte.
Comisarul-şef Adrian Buga, inspectorul-şef al IPJ Suceava, a salutat dorinţa de implicare a primarilor în acest proiect. El a declarat că din punctul său de vedere foarte eficiente erau şi radarele fixe, care reduceau vitezele de rulare în localităţi.
El a mai subliniat că aceste aparate nu sunt doar pentru depistarea şoferilor care circulă cu viteze. Sistemul video va fi folosit şi pentru depistarea şoferilor care depăşesc neregulamentar, a celor care nu acordă prioritate pietonilor, ori chiar pentru amendarea pietonilor care traversează neregulamentar.
Poliţia Rutieră a acţionat până acum cu 12 maşini cu radare, plus un radar pistol al Poliţiei Române. Acestei „flote” i s-a adăugat radarul de la Dumbrăveni, iar cele de la Fălticeni şi Suceava sunt aşteptate în perioada următoare.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024