Tarifele polițelor de asigurare RCA vor putea fi modificate doar după 12 luni de la ultima schimbare, conform unui proiect de act normativ al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest fel, evoluția tarifelor va fi stabilă și predictibilă.
Măsura prin care asigurătorii RCA vor putea modifica preţul poliţelor este inclusă într-un Proiect de normă pentru modificarea și completarea Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
„Tarifele de primă pot fi modificate după minimum 12 luni de la ultima notificare transmisă ASF", prevede propunerea de act normativ ce se află, în prezent, în dezbatere publică. Pentru a se aplica, documentul are nevoie doar de aprobarea Autorității, potrivit avocatnet.ro.
Potrivit reprezentanților ASF modificarea este necesară în condițiile în care cei mai mulți asigurători de pe piața RCA operează des modificări de tarife.
„Măsura intervine în contextul în care marea parte a asigurătorilor procedează la modificarea frecventă a tarifelor de primă sau, mai ales, recurg la practica indexării acestora pentru un anumit segment de asigurați într-un interval scurt de timp, conducând în timp la modificarea întregii tarifări, ceea ce conduce la o impredictibilitate și o instabilitate în ceea ce privește evoluția primei de asigurare", scrie în documentul de justificare a inițierii proiectului.
În prezent, dispozițiile legale în vigoare dispun că asigurătorii RCA trebuie să stabilească tarifele de primă pe categorii de riscuri omogene, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale general acceptate. Limitele de despăgubire ce trebuie luate în considerare sunt următoarele:
• pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite: un milion de euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României;
• pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite: cinci milioane de euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.
„Limitele de despăgubire stabilite de către fiecare asigurător RCA, precum și tarifele de primă stabilite conform prezentei norme se notifică Autorității de Supraveghere Financiară cel târziu cu 30 de zile înainte de începerea perioadei în care acestea pot fi practicate, împreună cu o declarație a actuarului responsabil pentru calculul primei de asigurare cu privire la corectitudinea acestuia, însușită și semnată de conducătorul executiv al societății. Calculul actuarial trebuie să conțină prima de risc, incluzând estimarea frecvenței daunei și daunei medii, pentru fiecare categorie de risc pentru care este calculat tariful de primă", este explicat în Norma ASF nr. 23/2014.
Societățile de asigurare sunt obligate să-și publice tarifele polițelor atât pe propriile site-uri, cât și la sediile sau punctele de lucru. Totodată, trebuie oferite toate informațiile despre criteriile luate în calcul la stabilirea primei de asigurare. În plus, în proiectul de normă publicat de ASF scrie că asigurătorii vor trebui să publice pe site și datele referitoare la daunele plătite și sumele despăgubite.
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024