Poliţiştii botoşăneni desfăşoară zilele acestea o amplă acţiune pentru prevenirea tragediilor de pe şosele.
În zilele de 12 şi 13 iulie 2017, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii botoşăneni au desfăşurat, pe raza întregului judeţ, acţiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor care au acest drept.
La acţiunea organizată, au participat 42 de poliţişti, dintre care 30 din cadrul Serviciului Rutier.
În urma activităților desfăşurate, au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
16 conducători auto au fost sancţionaţi pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, faţă de aceştia fiind stabilită şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 30 de zile. Aceeaşi măsură complementară a fost stabilită şi pentru alţi 8 şoferi, însă pentru încălcarea altor norme rutiere. Totodată, 3 sancţiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept.
Poliţiştii continuă acţiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea evenimentelor negative în trafic şi în perioada următoare.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024