Un proiect care vizează rovinieta, documentul care atestă plata taxei de circulație pe drumurile publice, poate intra marţi la votul decisiv.
În cazul celor care circulă cu mașinile fără a avea rovinietă valabilă, fapta se va prescrie în patru luni de la săvârșire, conform unui proiect de act normativ care ar putea primi marți votul decisiv al deputaților. În momentul de față, prescrierea intervine în șase luni de la săvârșire. Deși se dorea ca amenda să fie însoțită de o dovadă, prevederea a dispărut. Acesta deja a trecut de senatori în 2016, astfel că, pentru a se aplica, mai are nevoie doar de votul favorabil al deputaților.
Amenzile pentru circularea cu o mașină în lipsa rovinietei valabile se vor prescrie în patru luni de la săvârșirea faptelor, se arată în propunerea legislativă. Practic, termenul va fi mai mic decât cel valabil în prezent, care este de șase luni.
„Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârșirii faptei”, prevede proiectul, cu precizarea că este vorba de data încheierii procesului-verbal de contravenție. Cu alte cuvinte, dacă procesul-verbal nu va fi încheiat în maximum patru luni de la data la care șoferul a fost surprins conducând o mașină fără rovinietă, amenda nu va mai putea fi aplicată.
În mod obișnuit, conform legislației în vigoare, prescrierea faptei intervine în șase luni de la săvârșirea acesteia, scrie bZI Comunicarea procesului-verbal de amendare se poate face, în prezent, în maximum două luni de la întocmirea acestuia.
Așadar, în momentul de față, din ziua săvârșirii contravenției și până la comunicarea amenzii pot trece maximum opt luni (șase luni până la momentul încheierii procesului-verbal plus două luni până la comunicarea acestuia). Dacă schimbarea amintită mai sus s-ar aplica, perioada ar fi redusă la șase luni (patru luni până la momentul încheierii procesului-verbal plus două luni până la comunicarea acestuia).
Referitor la proiectul de lege aflat la deputați, în forma adoptată de senatori scria că procesul-verbal va fi însoțit și de dovezi. Totuși, deputații au ales să elimine această prevedere. Rovinieta are o valabilitate de una, șapte, 30, 90 de zile sau 12 luni, în funcție de durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Circularea fără rovinietă se poate sancționa cu amendă, potrivit OG nr. 15/2002.
Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024