Vârful Attila Hadnagy (foto nr.18) a fost actor principal al meciului Sportul Studenţesc – FC Botoşani 0 – 4 atât în timpul celor 90 de minute, cât şi după. În minutul 12 a reuşit un eurogol, printr-o semifoarfecă din marginea careului mare, însă golul nu a fost validat pe motiv de ofsaid.
Pe final atacantul a trimis pasa de gol prin care Florin Acsinte a închis tabela de marcaj. După partidă fotbalistul transferat în iarnă de echipa fanion a judeţului a fost intervievat de Dolce Sport, unde a declarat că promovarea este una firească.
„Sunt foarte bucuros că am acceptat propunerea lui nea’ Cornel, sunt foarte bucuros că am promovat, am avut cea mai bună echipă, cred că nici nu se pune problema că am câştigat în afara terenului sau altceva. Noi am câştigat toate meciurile pe teren, suntem foarte bucuroşi, mă simt foarte bine aici”, a afirmat
Attila Hadnagy.
Acesta şi-a exprimat speranţa că roş-alb-albaştrii vor disputa acasă şi nu la Iaşi sau în alt oraş meciurile de pe teren propriu şi că, în ciuda problemelor financiare pe care le întâmpină mai multe echipe de pe prima scenă fotbalistică,
FC Botoşani va rezista acolo.
„Liga I e Liga I, între Liga II şi Liga I este un pas foarte mare, dar noi vrem să terminăm în primele 10, avem echipă bună, putem să surprindem orice adversar acasă (…). Cred că o să facă stadionul şi o să jucăm acolo (…). Cred că ne vom constitui într-o surpriză la anul pe prima scenă fotbalistică”, a declarat
Attila Hadnagy.
Cu cinci goluri înscrise până în prezent fostul atacant de la Petrolul şi FC Braşov este al patrulea golgheter al botoşănenilor după Cârjan – 10 goluri, Vaşvari – 7 şi Vraciu – 6.
CITEŞTE ŞI:
Iftime dispus să facă stadionul mai mult pe banii lui : Sunt disperat