Botoșăneanul a fost introdus în carantină pentru 14 zile.
În cursul zilei de duminică, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Adrian Adamiu din municipiu se află un grup de persoane care consumă băuturi alcoolice.
În urma verificărilor efectuate au fost identificați patru bărbați cu vârstele cuprinse între 30 și 53 de ani, din municipiul Botoșani.
Unul dintre aceștia ar fi trebuit să se afle în izolare la domiciliu, motiv pentru care a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 5.000 de lei și ca măsură complementară a fost plasat în carantină sub pază pentru o perioadă de 14 zile.
De asemenea, acesta a fost sancționat conform Legii 61/1991 pentru consum de băuturi alcoolice în spațiul public.
Față de celelalte trei persoane depistate s-a luat măsura sancționării contravenționale, atât pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare cât și pentru nerespectarea Legii 61/1991 cu amendă în valoare totală de peste 30.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024