Pentru administrația suceveană, acest drum este important deoarece face legătura cu județul Botoșani, spre viitorul punct de trecere al frontierei cu Ucraina, în zona Pomârla, de la Racovăț.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că de miercuri au început lucrările de modernizare pe DN 29A, de la Adâncata spre Dorohoi.
Șeful administrației județene a precizat că lucrările de modernizare se vor face pe un tronson de 19 kilometri, până în Zvoriștea, la limita cu județul Botoșani.
„Suntem pe DN 29A, drumul național care leagă Suceava de Dorohoi, în pădurea de la Adâncata. În sfârșit după mai multe demersuri s-a început modernizarea acestui drum pe 19 kilometri, de la Suceava până la podul de la Zvoriștea. E vorba de un strat de asfalt pe 19 kilometri, iar în comuna Adâncata vor fi și dale de beton scoase pentru că acolo sunt foarte multe denivelări, burdușiri”,
Gheorghe Flutur, președinte CJ Suceava
El a precizat că în total se vor turna 134.000 de metri pătrați de asfalt pe acest tronson de drum.
„Era nevoie de această modernizare și mă bucur că în sfârșit locuitorii din Adâncata, din zona Șerbănești, Zvoriștea au parte de o modernizare a unui drum pe care îl așteptau de mult timp. Sper să prindem foarte repede și momentul de modernizare a acestui drum prin extinderea zonei carosabile, cu acostamente modernizate. Vorbim de legătura cu județul Botoșani, cu Rădăuți Prut, cu Republica Moldova, pe aici se face, dar și spre autostrada A7 și e nevoie în viitor de modernizarea și lărgirea acestui drum”,
a mai declarat Gheorghe Flutur, potrivit Monitorul de Suceava.
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai buni trăgători din Poliția Botoșani premiați la concursul de tir – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Becali este gata să-l dea afară pe fostul mijlocaș de la FC Botoșani, prima echipă care l-ar dori
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile