Evenimentul aflat la cea de-a XVI-a ediție se va desfășura în două etape – concurs și festival.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Botoşani, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Botoşani, organizează Festivalul Internaţional al Cântecului, Jocului şi Portului Popular “Vasile Andriescu”.
Manifestarea se află la cea de-a XVI-a ediție, iar anul acesta festivalul are ca noutate desfășurarea în două etape: etapa zonală (concurs) și etapa finală (festival).
Într-un comunicat de presă transmis de CJCPCT Botoșami se menționează că etapa zonală a concursului a avut loc în perioada 10 - 18 iunie 2023 și a adunat participanți din tot județul Botoșani. Aceștia și-au dat concursul în trei zile și locații diferite: căminul cultural din Curtești, căminul cultural din Cordăreni și căminul cultural din Albești. Fiecare formație a evoluat în fața unui juriu de specialitate care a fost format din Costinel Leonte- coregraf al Ansamblului Artistic Profesionist ”Ciprian Porumbescu” din Suceava, Ion Oloieru- dirijor al Orchestrei Profesioniste ”Rapsozii Botoșanilor - Ioan Cobâlă” , Celina Gherghelaș- interpretă de muzică populară și Daliana Bejan - referent cultural în cadrul Centrului Creației.
Frumusețea momentelor coregrafice și muzicale au încântat juriul, care la finalul etapei-concurs, a oferit locul I, II, III, în funcție de evoluția acestora. Fiind primul an în care se desfășoară această etapă, juriul, împreună cu Centrul Creației Botoșani, a hotărât să încurajeze menținerea folclorului și a formațiilor, astfel oferind ocazia tuturor participanților să vină și să încânte publicul de la Botoșani, pe data 2 iulie 2023.
Etapa a doua, cea de festival, va avea loc pe data de 2 iulie 2023, la Botoșani, pe Pietonalul Unirii, loc unde alături de ansamblurile locale, vor încânta publicul ansamblurile invitate din țară.
LOCUL I:
LOCUL II:
LOCUL III:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024