Celebra metodă, de comenzi la fast-food efectuate din mașină, aplicabilă mai ales la americani, a ajuns și la Botoșani. Deja se lucrează la prima linie de drive din municipiul reședință de județ.
Iar compania care implementează acest sistem este KFC, care încă din luna noiembrie a anului trecut a luat se pare o decizie importantă pentru botoșănenii care sunt fani ai produselor de tip fast-food.
Mai exact, o parte dintr-una dintre cele mai mari parcări din municipiul nostru va fi recompartimentată astfel încât KFC-ul să pună la dispoziție botoșănenilor serviciul drive, adică KFC Drive Thru. Practic, botoșănenii nu vor mai fi nevoiți să ocupe un loc în restaurant pentru a mânca și pot comanda la pachet, direct din mașină.
Lucrările au început de la sfârșitul lunii martie și deocamdată nu se știe cu exactitate când vor fi finalizate. Cert este că autorizația pentru construcție a fost solicitată încă de anul trecut.
”În cursul lunii noiembrie 2018 a fost solicitată și obținută de la Primăria municipiului Botoșani autorizația de construcție în vederea schimbării de imagine a centrului comercial amplasat pe Bulevardul Mihai Eminescu numărul 4 pentru rebrănduirea respectivului centrul comercial și pe lângă această rebrănduire, în autorizația de construcție a fost prevăzută și o recompartimentare interioară a fast-food-ului KFC, precum și crearea unei alei auto și reconfigurarea parcării în vederea creării primului drive-in din municipiul Botoșani,”
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani.
Edilul botoșănean consideră că acestă inițiativă este foarte bine primită în rândul locuitorilor județului Botoșani.
”Sunt bucuros că și la Botoșani a apărut acest concept de drive-in și sperăm ca și alte fast-food-uri populare în rândul tinerilor să-și deschidă aici acest gen de activitate,”
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani.
Cel mai probabil intenția celor de la KFC de a pune la dispoziție și serviciul drive pentru botoșăneni este încă de la inaugurarea restaurantului. Cel puțin, pe site-ul oficial al companiei sunt 28 de restaurante cu această specificație, printre care și Botoșani.
De altfel, unul dintre motivele pentru care compania a optat pentru spațiul actual în detrimentul deschiderii unui restaurant la Uvertura Mall l-a reprezentat tocmai posibilitatea investirii într-un drive.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024