Liceul cu Program Sportiv Botoșani adaugă încă 15 medalii la palmaresul școlii.
Elevii continuă să se impună în competițiile naționale de atletism și lupte îmbogățind palmaresul școlii cu un număr de 15 medalii. Podiumul a fost ocupat în totalitate de sportivii din cadrul Secției de Atletism a Liceului cu Program Sportiv Botoșani. Aceștia au cucerit opt medalii: trei de aur, trei de argint și două de bronz.
Campionatului Național de Semimaraton, secțiunea juniori I U20, care s-a desfășurat la București în data de 23 aprilie 2023, reprezentantele Liceului cu Program Sportiv Botoșani au reușit să câștige toate cele 3 medalii puse în joc prin sportivele pregătite de profesorul Ionuț Zachiu.
Bianca Vainer a cucerit aurul, Denisa Chiriac argintul și Ștefania Țicăleac bronzul. Două dintre atletele pregătite la Botoșani au obținut locul I național la categoria " Juniori I U20" și "Tineret", se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea școlii.
Elevul Munteanu Albert a mai adăugat și o medalie de bronz la competiția de cros din cadrul etapei finale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, în data de 22 aprilie 2023.
Șapte medalii a fost obținute de sportivii din cadrul secției de lupte a Liceului cu Program Sportiv Botoșani: 1 de aur, 4 de argint și 2 de bronz! La etapa finală din cadrul Campionatul Național pe echipe Cadeți – U17, de la Buziaș, Liceul cu Program Sportiv Botoșani a reușit să-și reconfirme supremația clasându-se pe locul I pe țară la lupte greco-romane și pe locul al II-lea la lupte libere.
Echipa de lupte greco-romane pregătită în cadrul Liceului cu Program Sportiv este formată din: Barbu Andrei,
Echipa de lupte libere este formată următoarele eleve pregătite de profesorii Victor Baciu, Dan Iacob, Andrei Sandu, Cristian Ungureanu și Roxana Dumitraș:
”Un wekeend cu adevărat frumos pentru Liceul cu Program Sportiv. Mă bucur pentru ei și pentru rezultatele frumoase pe care le-au obținut. Toate aceste rezultate nu sunt deloc întâmplătoare pentru că în spatele lor stau multe ore de pregătire, de sacrificii, de disciplină și dragoste pentru sport. Le mulțumesc colegilor mei pentru faptul că sunt mereu alături de acești copii minunați și le îndrumă pașii spre sportul de înaltă performanță”,
Gabriel Hârtie, directorul Liceului cu Program Sportiv Botoșani
Tot în această perioadă au obținut medalii cinci sportivi din Botoșani: trei de argint cucerite de: Andrei Barbu, Emanuel Lekne și Aleksei Huțanu și două de bronz: Roberto Lupașcu, Ștefan Alin.
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Replica Spitalului Județean Mavromati cu privire la acreditare
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024