S-au împlinit 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Iar centenarul a fost marcat și la Botoșani, evident, în zona atât de ocolită de botoșăneni.
Oficialitățile, atâtea câte au fost în oraș s-au încolonat și au parcurs distanța bătută de atâtea ori dintre Palatul Administrativ și Centrul Istoric. Directori, parlamentari, șefi de instituții, politicieni. Acestea au fost persoanele care au umplut o latură a careului din Piața 1 Decembrie.
În celelalte trei s-au regăsit fețele bisericești și militarii din Garda de Onoare ce au fost aduși într-un camion care lăsa în urmă o dâră de fum gros. Au ajuns în Centrul Vechi cu trei sferturi de oră înainte de startul manifestației și s-au lipit de clădirile care veghează Monumentul Maiorului Ignat pentru puțină umbră.
Acțiunea a început identic cu altele. Prefectul Dan Nechifor s-a desprins de coloana de oficialități și a salutat Garda de Onoare pentru ca mai apoi ceilalți să-l urmeze pe un traseu deja învățat și preluat politic, în funcție de schimbarea puterii. După intonarea Imnului Național al României a fost oficiat o slujbă religioasă în care li s-a adus veșnică pomenire celor care și-au jertfit viața pentru libertatea noastră.
Momentul impresionant a fost acela în care la microfon pe tonul sfâșietor al unei trompete au fost rostite zecile și zecile de nume ale celor care au pierit în război. Au lipsit de la acest eveniment atât primarul Cătălin Flutur, plecat la Liga Aleșilor Locali cât și președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți care se află în concediu. Edilul șef a fost reprezentat de viceprimarul Marius Murariu, în timp ce, șeful CJ de vicepreședintele Liviu Constantin Toma. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024