La începutul săptămânii, în jurul orei 1:00 Poliția municipiului Botoșani a fost chemată printr-un apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că, luni seară un bărbat de 51 ani, din
orașul Ștefănești, în timp ce se afla la intrarea în locuința de pe
strada Parcul Tineretului, a fost acostat de două persoane necunoscute, care i-au furat o sumă de bani recurgând la violență. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii botoșăneni s-au identificat doi tineri, în vârstă de 23 ani și 21 ani, ambii din municipiul Botoșani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea furtului.
Victima a încercat să-și recupereze banii
Potrivit polițiștilor, tinerii ar fi urmărit victima până la intrarea într-un bloc de locuinţe, apoi, fără a recurge la violență, i-ar fi sustras acesteia, dintr-un buzunar, o sumă de bani. Ulterior, fiind urmăriți îndeaproape de victimă, care a încercat să-și recupereze suma de bani, cei doi tineri, pentru a-și asigura scăparea, ar fi lovit victima cu pumnii și picioarele, după care au părăsit în fugă locul faptei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, cu cele două persoane bănuite, în stare de reţinere, urmând ca pe numele acestora să fie formulată propunere de de arestare preventivă.
CITEȘTE:
L-au îmbătat, l-au urmărit, l-au bătut şi i-au golit buzunarele