A fost ziua în care în Primărie atmosfera a fost una de emoție pentru cei tineri, împletită cu melancolia celor care s-au aflat în centrul atenției: femeile și bărbații de la Botoșani care au fost înlocuiți de noile generații și care acum își duc bucuriile și necazurile către apusul vieții.
Creștete albe sau mustăți în ton, pălărioare cochete sau batice în funcție de statutul social, bătrâneți chinuite sau purtate demn. Un buchet de chipuri peste care viața a trecut mai greu sau mai ușor, zeci de ochi îndreptați către omul cu cocardă. Primarul.
Pentru astăzi au fost programate 70 de cupluri pentru a fi premiate. Unele au ajuns la nunta de diamant ce a fost cuantificată în zilele noastre la premiul de 1.000 de lei.
60 de ani de căsnicie, cu bune și rele.
Alții, cei mai mulți de fapt, au marcat cinci decenii de conviețuire și au fost răsplătiți cu 500 de lei pentru nunta lor aurită.
Normal că nu au lipsit diplomele, florile, pișcoturile și șampania. Și emoția vizibilă a lui Cătălin Flutur care le-a vorbit celor prezenți cu ochii uzi și care a fost nevoit să iasă pentru un moment pentru a-și ascunde emoția unui moment ce l-a străfulgerat de amintiri.
Ceremonia a început cu intonarea Imnului Național al României și cu vorbele scurse din gura primarului, prin care li s-au adus mulțumiri părinților orașului pentru cum arată urbea dar și pentru responsabilitatea de care dau dovadă la obligațiile financiare.
”Probabil este pentru prima dată când ajungeți la Primărie, unii dintre dv., nu cu probleme de ordin edilitar, probleme care ar trebui să le rezolve Primăria, primarul sau Consiliul Local, ci ați fost invitați aici pentru un moment festiv. Un moment prin care CL, prin vocea mea, a primarului, vrea să vă adreseze mulțumiri din suflet pentru tot ceea ce ați făcut pentru municipiul nostru”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
A urmat avalanșa de nume strigate la microfon și a capetelor întoarse în sincron către cei care se ridicau pentru a veni să primească diplomele. Vorbe șoptite în trio-ul primar – cuplu, în care probabil întrebările despre sănătate au fost numitorul comun.
Și șampania.
Cuplurile, fie ele de diamant sau aur au fost chemate în două grupuri, unele la ora 11:00, altele două ore mai târziu. Pentru a fi loc în sală.
Când totul a fost gata, bătrâneii orașului sprijiniți unii de alții s-au scurs pe scări, afară, sub soarele cald de toamnă. Unii s-au oprit pentru o fotografie, alții și-au reluat grijile cotidiene.
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024