Autocarul cu peste 50 de pasageri a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.
Pompierii clujeni au intervenit, vineri după-amiază, la un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.
Accidentul rutier a avut loc în localitatea Răscruci, din județul Cluj, fiind implicat un autocar din Botoșani.
„La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii au fost sesizați despre un eveniment rutier produs pe DN1C, în localitatea Răscruci. Din primele informații, un ansamblu de vehicule (autocar și remorcă), în care se aflau mai multe persoane, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Botoșani, ar fi ieșit în afara părții carosabile după ce conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma evenimentului două persoane au necesitat îngrijiri medicale. Traficul se desfășoară pe un singur sens, alternativ”, transmite IPJ Cluj.
Reprezentanții Poliției Cluj au declarat că, din primele verificări, ar fi fost vorba de o neatenție la volan, probabil șoferul se uita în telefon și a intrat în șanț. Autocarul avea 52 de pasageri și se îndrepta spre Cluj.
APIA Botoșani: Cum obții viza anuală pentru renta viageră agricolă în 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
O bancă cu filială și la Botoșani s-a ÎNCHIS de astăzi: Drumul nostru se schimbă
Oana Sava
Mar 03, 2025
Un tânăr botoșănean obligat de poliție să schimbe mașina cu… pasul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
SCENARIU: 30 de case inundate în județ, sinistrații au fost cazați la corturi
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile