Anchetatorii au cerut autorităţilor din Germania, prin comisie rogatorie, audierea lui Vasile Miron, suspectat că, în urmă cu patru luni, ar fi ucis un copil de zece ani, în comuna ieşeană Costuleni, după care a plecat la muncă în străinătate, au declarat, surse din Poliţie.
Potrivit Mediafax, sursele citate au precizat că anchetatorii au stabilit încă de la sfârşitul lunii iunie că Vasile Miron este principalul suspect în cazul omorului, însă acesta era deja plecat din ţară, fiind ulterior localizat în Germania. Pentru că instanţa Tribunalului Iaşi a respins solicitarea procurorilor de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă, până la finalizarea analizelor ADN şi antropologice, anchetatorii au cerut autorităţilor germane, prin comisie rogatorie, audierea lui Vasile Miron în oraşul în care acesta lucrează, însă solicitarea a rămas fără răspuns.
În aceste condiţii, pe numele lui Vasile Miron nu poate fi luată nicio măsură prin care libertatea de mişcare să-i fie îngrădită, au precizat sursele citate. Băiatul, Andrei A., în vârstă de zece ani, a dispărut de acasă în 29 mai, însă părinţii copilului au reclamat dispariţia abia în 7 iunie. Copilul a fost găsit mort într-o râpă, la sfârşitul lunii septembrie, de către un bărbat, în localitatea ieşeană Costuleni, trupul băiatului fiind învelit într-o pătură şi legat cu o panglică.
În 16 iunie, Serviciul de Investigaţii Criminale de la Poliţia Judeţeană Iaşi a sesizat Parchetul Tribunalului în cazul dispariţiei copilului, în condiţiile în care existau suspiciuni că minorul ar fi putut fi ucis, dispunându-se iniţial începerea urmăririi penale in rem pentru omor. În 28 iulie, procurorii au decis efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Vasile Miron, pentru omor. Acesta nu a dat declaraţii procurorului, existând indicii că este plecat din ţară. În 5 august, după câteva săptămâni de anchetă, procurorii Parchetului Tribunalului Iaşi au cerut arestarea preventivă în lipsă a lui Vasile Miron, însă judecătorii de la Tribunalul Iaşi au respins propunerea.
Instanţa a arătat, în motivarea deciziei, că procurorii ar fi încălcat procedurile privind învinuirea, antecedentele penale ale suspectului neputând constitui probe.
"Verificând actele de urmărire penală anterior expuse, judecătorul constată că au fost încălcate dispoziţiile potrivit cărora persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduce la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta de care este suspectat, încadrarea juridică, drepturile procesuale, încheindu-se în acest sens un proces-verbal, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale este comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia. În acest sens, din actele dosarului de urmărire penală prezentat instanţei rezultă că nu au fost întreprinse demersuri pentru citarea şi aducerea inculpatului la audieri, neexistând la dosar nicio dovadă în acest sens, împrejurare de natură să încalce dreptul de apărare al inculpatului", potrivit documentului citat.
Judecătorii menţionau că, din declaraţiile martorilor, rezulta "în mod cert" că băiatul a fost văzut ultima dată împreună cu Vasile Miron, dar că nu a fost identificat cadavrul copilului, iar probele procurorilor nu furnizau date care să arate că bărbatul ar fi săvârşit infracţiunea de omor. În documentul citat se precizează, totodată, că propunerea de luare a măsurii arestării preventive trebuie să fie motivată, însă referatul întocmit de procurori conţine o descriere a împrejurărilor dispariţiei minorului şi ”considerente privind prezumtivul autor”. ”Susţinerile procurorului privind conduita inculpatului şi antecedentele sale penale nu constituie probe care, coroborate cu declaraţiile martorilor, să nască presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi implicat în săvârşirea infracţiunii de omor vizată de ancheta penală şi pentru care se solicită arestarea preventivă”, se mai menţionează în motivare.
Procurorii au contestat decizia judecătorilor Tribunalului Iaşi, iar în 21 august, şi Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă. Potrivit unor surse judiciare, Vasile Miron a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Botoşani în octombrie anul trecut, după ce a ispăşit trei sferturi din pedeapsa de 15 ani de închisoare, la care a fost condamnt pentru omor, în 2004, printr-o sentinţă a Tribunalului Bucureşti. Vasile Miron, în vârstă de 44 de ani, a fost arestat în 2002, iar doi an mai târziu a fost condamnat pentru uciderea unei fete de 16 ani, fiind liberat condiţionat în 7 octombrie 2014, după efectuarea a trei sferturi din pedeapsă, conform prevederilor Codului Penal. După eliberarea din închisoare, Miron ar fi locuit cu o mătuşă de-a sa, în satul Covasna, comuna Costuleni. Bărbatul susţine într-un interviu că este nevinovat şi că a plecat din ţară la aproape zece zile de la dispariţia copilului, anunţând că va merge să lucreze în Germania: ”Copilul a dispărut la sfârşitul lunii mai. 28-29... Deci, eu am mai stat încă aproape zece zile acolo. Eu cred că cineva care se simţea vinovat pentru ceva nu mai stătea în locul respectiv, nu?”. Bărbatul mai spune că pentru identificarea autorului crimei ar trebui verificate camerele de luat vederi din centrul satului.
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile