Seria reclamaţiilor împotriva unei firme de plasare a forţei de muncă în străinătate pare să nu îşi mai aibă final la Botoşani. După ploaia reclamaţiilor înaintate Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) de către botoşăneni, a venit rândul „ţepuiţilor” din alte judeţe ale ţării.
"Se înmulţesc petiţiile, primim din toată ţara"
Potrivit conducerii Protecţiei Consumatorilor de la Botoşani săptămânal oamenii se adresează instituţiei nemulţumiţi de clauzele contractuale care nu sunt respectate de una din părţi, respectiv firma care ar trebui să le identifice un loc de muncă în altă ţară. Beneficiarii încheie un contract care are o valabilitate de un an de zile şi mai mult decât atât plătesc o taxă care teoretic ar trebui să fie restituită în cazul în care societatea nu le găseşte jobul promis. „
Se înmulţesc petiţiile cu firma de plasare a locurilor de muncă. Primim din toată ţara, deci firma are sediul la Botoşani iar noi primim direcţionate de către colegii din celelalte judeţe dar primim şi direct pentru că oamenii au adresa. Eu am citit contractul de acolo, este unul de un an de zile încheiat cu furnizorul în care acesta se obligă să le găsească un loc de muncă, perioadă după care dacă nu găseşte se obligă să restituie contravaloarea care se ridică la 500 sau 600 de lei”, a declarat
Mirel Rogalschi.
"Să vedem dacă putem lua vreo măsură împotriva lor"
Cele mai multe nemulţumiri sunt cauzate de faptul că în decurs de un an firma nu ar identifica un loc de muncă în alte ţări dar în majoritatea cazurilor nici nu restituie sumele reţinute sub formă de taxă în termenul prevăzut în contract, respectiv 30 de zile de la încetarea înţelegerii. „
Am primit din Cluj, din Suceava – Vatra Dornei am primit trei, din Iaşi. Chiar astăzi discutam să vedem dacă putem lua vreo măsură împotriva lor, pentru că ei folosesc suma aia de bani timp de un an de zile, rezolvă sau nu consumatorul iar contractul spune foarte clar că este timp de un an”, a mai spus
şeful de la Protecţia Consumatorilor.
Controale în al 12-lea ceas
Cu toate că respectiva societate care îşi are sediul la Botoşani este deja cunoscută pentru „ţepele” pe care le-ar fi tras în anii anteriori, administratorul acesteia îşi continuă activitatea nestingherit fără ca vreo instituţie cu atribuţii de control în domeniu să se sesizeze cu privire la abuzurile reclamate de oameni. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă promit însă că vor face verificări cu privire la activitatea desfăşurată de firma de plasare a forţei de muncă.
„Trimit o echipă care să verifice situaţia de fapt de acolo, aşa nu vă pot spune nimic, o să trimit un control acolo şi vom da un răspuns după efectuarea controlului”, a promis
Stelian Meţler, inspector şef ITM.
CITEŞTE:
Reclamaţii la Protecţia Consumatorilor cu ţepe la joburi peste hotare