Autorităţile botoşănene au fost implicate în cazul de luare de mită de la Serviciul de Permise Auto Bacău. De această dată în sens pozitiv însă.
Fostul şef al Serviciului Permise Auto Bacău, comisarul Virgil Ardeleanu (foto), dat
în judecată pentru luare de mita, după ce a fost prins primind bani de la un instructor auto, a fost condamnat la trei ani de închisoare de magistratii Curţii de Apel Bacău. Decizia poaze fi atacată cu rescurs în termen de zece zile.
În luna decembrie 2008, Ardelean a fost trimis în judecată pentru patru infracţiuni de luare de mită. In cursul anului 2007, Direcţia Generală Anticorupţie Bacău a declanţat o anchetă împotriva mai multor lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bacău şi instructori auto, în legătura cu susţinerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere auto.
În urma verificărilor, în aprilie 2008 comisarul şef Virgil Ardeleanu a fost prins în flagrant, în municipiului Oneşti, după ce primise 2.900 de euro de la un instructor auto. În momentul prinderii, inculpatul le-a dat procurorilor doar suma de 1.103 lei, însă la percheziţia corporală s-au găsit cei 2.900 de euro, alături de un bilet cu numele unor persoane care urmau să susţina în acea zi examenul pentru obţinerea permisului de conducere. Ardeleanu a negat orice înţelegere referitoare la favorizarea unor candidaţi.
Pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că Ardeleanu ar fi primit în repetate rînduri, prin intermediul unor examinatori din subordine şi instructori auto, persoane cu care acesta se afla în relaţii consolidate în timp, diverse sume de bani pentru obţinerea permiselor de conducere. Întîlnirile cu aceştia erau convenite prin formule de comunicare codificate, în locuri publice aglomerate. Odată cu sumele de bani, inculpatul primea şi liste cu numele candidaţilor pe care le comunica subordonaţilor săi examinatori. Simpla comunicare a numelor candidaţilor echivala cu necesitatea imperativa ca aceştia să promoveze proba practică.
În 2005, în calitate de comisar al IPJ Bacău, Ardeleanu a mai fost acuzat de Asociaţia Instructorilor Auto din Bacău de luare de mita pentru eliberarea de permise auto în alb. Denunţătorii s-au adresat atunci autorităţilor din Botoşani, deoarece, afirmau instructorii auto, în Bacău nimeni nu i-ar fi luat în seamă. Nu s-a făcut public gradul de implicare al autorităţilor botoşănene în anchetă, însă cert este că, potrivit Mediafax, după ani de cercetări şi procese, comisarul şef a fost condamnat la finele săptămînii trecute.
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024