Situaţie paradoxală la Spitalul de Obstetrică – Ginecologie. Ministerul Sănătăţii, susţinut de unele cadre de conducere de la Direcţia de Sănătate Publică, doreşte desfiinţarea acestei unităţi medicale după ce tocmai a fost recompensată de United Nations Children’s Fund. În luna decembrie a anului trecut Maternitatea a primit din partea prestigiosului organism titlu de „Spital Prieten al Copilului”.„Acum maternitatea dvs. aparţine unui grup de elită, recunoscut pe plan internaţional, format din peste 19.000 de spitale, din care 300 din Europa şi, mai ales, din grupul celor doar 23 de maternităţi certificate ca Spital Prieten al Copilului din România”, se arată în adresa pe care spitalul a primit-o pe 10 decembrie 2009. Dar aceasta nu e tot. „Doresc să vă prezint aprecierile mele daţă de dvs. şi personalul maternităţii pentru munca dificilă pentru aţi dedicat-o în beneficiul celor mai tineri cetăţeni ai României. Protejîndu-le sănătatea, contribuiţi nu doar la bunăstarea lor şi a familiilor lor, dar şi la viitoarea prosperitate a ţării”, spune în amintita scrisoare Edmond McLoughney, reprezentant UNICEF în România.
În ciuda acestor lucruri secretarul de stat Cristian Irimie doreşte să transforme atît Maternitatea, cît şi Spitalul de Pediatrie în secţii ale Spitalului Judeţean, ceea ce înseamnă că, automat, acestea vor intra în hora datoriilor imense de la „Mavromati” cu toate problemele ce decurg de aici. Conducerea Consiliului Judeţean, care coordonează patrimonial cele două unităţi, pregăteşte un amplu material pentru Ministerul Sănătăţii prin care încearcă să blocheze această iniţiativă.
CUM va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă: PROGNOZA meteo
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Primă uriașă, Iftime plătește cu 150.000 euro izbânda cu FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Durere la Liceul Pedagogic după moartea profesorului de 31 de ani: Ne va fi dor
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Iftime s-a răzbunat: Trufașul Becali / Ne-au și motivat declarațiile stupide
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024