Inițial, fata de 13 ani a luat asupra ei oribila faptă, ancheta scoțând ulterior la iveală adevăratul ucigaș.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui H.A.N., în vârstă de 38 de ani, din comuna Ibăneşti, județul Botoşani.
Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată.
Magistrații botoșăneni au reţinut că, în ziua de 1 aprilie 2022, în timp ce se afla la locuinţa victimelor V.M. şi V.E., din sat Poiana, comuna Cristineşti, județul Botoşani, le-a înjunghiat pe fiecare dintre acestea în zona gâtului, cu un obiect ascuţit tăietor-înţepător, cauzându-le leziuni incompatibile cu viaţa.
De asemenea, începând din vara anului 2021 şi până în luna martie 2022, a întreţinut de mai multe ori raporturi sexuale normale cu fiica minoră a concubinei sale, cu care locuia împreună, utilizând atât constrângerea fizică, dar şi cea psihică.
În aceeaşi perioadă, în diferite împrejurări (altele decât cele în care a întreţinut şi raport sexual), a exercitat asupra minorei, prin constrângere fizică şi psihică, acte de natură sexuală.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Citește și
Dubla crimă din Botoşani: De ce a minţit fetiţa de 13 ani că ea le-a ucis pe cele două femei – VIDEO
FOTO Cine este bărbatul arestat pentru dubla crimă de la Cristinești
Bărbat din Sălaj AMENDAT cu 15.000 de lei la Botoșani: Nu mai poate folosi mașina
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Un doctor în istorie își lansează cartea la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Prefectul a descoperit o mare problemă cu deszăpezirea drumurilor și sună mobilizarea
Oana Sava
Oct 03, 2024