Ambulanţa de aproape 150.000 de euro cu dotări pentru efectuarea operaţiilor şi cu sistem de transmisie video va fi în sfârşit dată în funcţiune după aproape un an de zile în care a stat trasă pe dreapta în parcul auto al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani(ISU).
Potrivit conducerii Consiliului Judeţean (CJ) a fost rezolvată şi problema cu privire la plata salariilor personalului medical care urmează să lucreze pe autosanitară. Drepturile financiare vor fi plătite de Ministerul Sănătăţii.
”După ultimele discuţii pe care le-am avut la ISU, la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie va veni dl. secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Arafat şi o vom inaugura cu flori, îmbrăcaţi frumos, echipaţi. Vom inaugura acel „spital pe patru roţi” ca lucrurile să fie lămurite”, a declarat
Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ Botoşani. În ceea ce priveşte echipamentul pentru personalul medico sanitar costurile se ridică la aproximativ 10.000 de lei şi va fi asigurat de CJ.
CITEŞTE:
Ping-pong CJ - minister cu autosanitara de 150.000 de euro