Contractele pentru două din cele patru tronsoane ale secțiunii Buzău - Focșani, parte din autostrada „Moldovei” A7, au fost semnate marți de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Deși cele două loturi măsoară doar 16 km (plus câțiva kilometri de drum de legătură), ele sunt și cele mai complicate, fiind practic cele care înconjoară zonele urbane Buzău și Focșani.
Anunțul a fost făcut de CNAIR, care a menționat că, „au fost semnate contractele pentru execuția lucrărilor de construcție a Tronsonului 1 (km 0+000 – km 4+600) Buzău – Vadu Pașii și a Tronsonului 4 (km 71+500 – km 82+440) Mândrești Munteni – Focșani Nord din autostrada Buzău – Focșani.”
Constructorul ambelor loturi este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.
Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.
În momentul de față, potrivit Hotnews.ro, toate tronsoanele au fost scoase la licitație (ultimele în luna august 2022), deși pentru A7 au tot fost promise încă din 2020. Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei și proiectul care ar trebui să absoarbă cel mai mult din alocările României din PNRR.
Primul tronson practic a fost construit, circa 16 km din actuala centură a Bacăului, 16 km complet la profil de autostradă. Însă în afară de acel mic tronson, autostrada A7 înseamnă practic o suită de proiecte separate, licitate pentru proiectare separat în ultimii ani, de la Ploiești (Dumbrava), la Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și până la Siret.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile