Petardele utilizate la sărbători fac victime printre tineri, dar şi printre maşinile botoşănenilor. Poliţiştii din Coşula au primit o sesizare precum că în noaptea revelionului un Volkswagen Passat care aparţine lui P.Marius din Oneaga, comuna Cristeşti, a fost avariat de un obiect pirotehnic. Conform proprietarului autoturismului, V.Victor de 27 de ani din aceeaşi localitate a aruncat în jurul orelor 22:30 o petardă aprinsă spre automobil şi i-a distrus luneta, provocîndu-i astfel o pagubă evaluată la 900 de lei. Tînărul este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
„distrugere” şi
„deţinere fără drept a obiectelor artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice” .