Au chefuit, apoi au urcat la volan. Alcoolul la volan a făcut victime în ziua în care creștinii au sărbătorit Sfânta Maria Mică.
Polițiștii botoșăneni au fost sesizați joi, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Județean 208 H, în comuna Corni, a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
Mai mult, conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost identificat autoturismul indicat de apelant, precum și conducătorul auto, fiindu-i stabilită identitatea în persoana unui tânăr de 31 de ani, din județul Suceava, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi, împrejurare în care a acroșat o autoutilitară parcată pe marginea părții carosabile.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe strada Gheorghe Asachi, din orașul Săveni, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Hagi, înainte de meciul cu Botoșaniul: Este o deplasare dificilă, sperăm să prindem o zi bună
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2025
Peste un milion de euro pentru un bloc cu apartamente de lux pentru medici și profesori – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 29, 2025
Cum să construiești inteligent: soluții moderne pentru proiecte sigure
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Burse de 1.000 de lei pentru unii elevi - CONDIȚIILE de acordare
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
RAZIE de amploare: Mașini scotocite, trei patroni amendați de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile