Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autovehicul care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.
S-a întâmplat în a doua zi de Paști, pe 6 mai 2024, în jurul orei 12.30.
În Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autovehicul marca Ford Kuga, înmatriculat în Franța.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Franța și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 37.500 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
ACUM: Gala Eminescu revine după un deceniu în teatrul care poartă numele poetului – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 15, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 15, 2025
CLIPUL ZILEI: Mesajul primarului Cosmin Andrei la Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile