Reprezentanții Spitalului Județean Mavromati susțin că se confruntă cu o avalanșă de pacienți. Și asta în condițiile în care medicii sunt insuficienți și sunt nevoiți să facă gărzi o dată la două zile.
În primele două luni ale acestui an s-au făcut 11.000 de internări, iar mulți dintre pacienți sunt vârstnici.
„ Pe secția II Medicală, unde lucrez eu, avem în momentul de față 5 pacienți de peste 90 de ani. Iar mai bine din jumătate de pacienți au peste 80 de ani. Pacienții vârstnici, care pe lângă problemele medicale pe care le au, sunt un pic mai speciali, mai pretențioși, necesită mai multă atenție. Ne străduim să facem față. Majoritatea sunt singuri nu au copii alături. Nu beneficiază de suportul familial pe care ar trebui să-l aibă”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Cum poate fi descris un act medical făcut de un medic care face gărzi la o dată la două zile?
Iată răspunsul:
„Epuizant și riscant. În mai multe specialități există și medici din alte secții care fac linia de gardă. La Oncologie de exemplu mai făceau la un moment dat și colegi din medicină internă. Ortopedia cu chirurgia plastică fac împreună gărzile. Deci încercăm să ne ajutăm. Încă nu a scăzut calitatea medicului, dar sigur că există și riscul ăsta. Nu putem să ne ascundem după degete. Singurul lucru bun este că avem colegi foarte bine pregătiți care reușesc să facă față unor gărzi în specialități tangente”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Unitatea medicală se confruntă în continuare cu un deficit de medici pe mai multe specializări. În construcție la Botoșani se află însă un spital de boli paliative care ar urma să vină în sprijinul bătrânilor din Botoșani. Este o investiție a Companiei Naționale de Investiții (CNI) iar locația este lângă Spitalul de Recuperare Sfântul Gheorghe.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024