Inundaţiile şi repunerea în funcţiune la parametri normali a instalaţiilor de apă din judeţ a cauzat un întreg şir de avarii pe care echipele de intervenţie ale SC Apa Grup SA Botoşani trebuie să le gestioneze în aceste zile. Vechimea conductelor, dar şi revenirea la un debit furnizat de 700 de litri pe secundă – în staţia de la Cătămărăşti şi 1800 de l/s- în cea de la Bucecea, au fost principalele cauze ale avarierii celor două conducte de oţel ce alimentează municipiul Botoşani.
Duminică, s-a produs o avarie pe Calea Naţională, în zona stadionului, o a doua în cartierul Griviţa, iar o a treia sub linia de tramvai de pe aceeaşi Cale Naţională. Pentru remedierea acesteia s-a lucrat noaptea, după întreruperea circulaţiei mijloacelor de transport în comun, echipele de intervenţie lucrând între orele 23 şi 3 dimineaţă. Alte şapte avarii au fost programate pentru a fi remediate în decursul zilei de luni. Se va încerca gestionarea acestora fără întreruperi de amploare ale furnizării apei. Vor fi afectaţi consumatorii din anumite străzi şi cvartale. Zonele de conductă avariată sunt în Bucovina, străzile Gării, Aprod Purice, Săvenilor, Puşchin, în apropierea SC Serconf SA şi la intersecţia străzilor Primăverii şi Sucevei.
„Din cauza precipitaţiilor abundente din ultima perioadă debitul furnizat al apei a fost redus la 400-500 de litri pe secundă. Revenirea s-a făcut treptat, însă cu toate acestea, vechimea conductelor îşi spune cuvântul. După finalizarea lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă nu vom mai avea atât de multe probleme”, a declarat Maricel Georgescu, directorul general al SC Apa Grup SA.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024