„
Adresabilitatea la Spitalul Dorohoi este foarte mare în această perioadă, cred că sunt în jur de 200-300 de pacienţi pe zi. Numai în Serviciul de Urgenţă sunt câte 40-50 de solicitări pe zi, cu o patologie foarte bogată, în special afecţiuni cardiace, pulmonare, reumatismale” a menţionat
Stelian Gherasim, managerul spitalului.
Persoanele care se prezintă la spital vin din toate zonele limitrofe ale municipiului şi din zona Darabaniului, dar creşterea numărului de pacienţi este caracteristă acestei perioade de iarnă, nu numai la Dorohoi. Locurile de internare sunt mereu ocupate, iar conducerea spitalului consideră că scurtarea termenului de internare ar fi soluţia pentru ca toţi pacienţii să fie investigaţi.
„
Este o avalanşă de bolnavi cronici, mulţi care neglijează tratamentul şi nu putem să-i refuzăm. Toate locurile sunt ocupate, numărul de internări depăşeşte cu mult posibilităţile noastre de cazare, dar încercăm să finalizăm mai repede, să mai trimitem la domiciliu cu tratament adecvat, să facem investigaţiile mai repede, pentru ca rulajul bolnavilor pe patul de spital să fie mai rapid, dar nu în detrimentul bolnavului” a precizat managerul.
(M.A)
CITEȘTE:
Medic nou la Spitalul Dorohoi: Momentan acordă consultații și rețete simple