SC Nova Apaserv SA anunţă apariţia unei avarii pe magistrala de transport şi distribuţie de 400 mm, la intersecţia străzilor Calea Naţională cu Octav Onicescu. Date fiind complexitatea intervenţiei şi pregătirii logisticii necesare pentru remedierea avariei, manevrele necesare vor începe joi, 28 iulie, la ora 14:00.
Ele vor avea ca efect imediat scăderea presiunii apei şi chiar lipsa acesteia în zona de joasă presiune, de la E.ON până în zona Griviţa-Banc Post, afectând utilizatorii din Calea Naţională, Griviţa, Independenţei, Săvenilor, zona centrală-PiaţaMare. Specialiştii operatorului nu pot preciza cu exactitate durata intervenţiei, însă, în condiţiile în care se constată că avaria s-a produs chiar sub linia de tramvai, apreciază că lucrările se pot prelungi pe o perioadă mai mare de timp, chiar după orele 24.00.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor, asigurându-i că problema deselor avarii produse pe această conductă, cu care ne confruntăm în ultimul timp, se vor rezolva în proxima perioadă, odată cu conexiunea la conducta nouă de pe Calea Naţională”, a declarat S
telian Dumitrescu, directtorul de exploatare al SC Nova Aspaserv SA.