Proiectul aflat astăzi în mapa consilieri locali a fost aprobat, astfel că municipiul Botoșani are un nou cetățean de onoare.
Proiectul viza acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani profesorului Gheorghe Stanciu, inițiatori fiind cei doi viceprimari, Constantin-Liviu Toma și Bogdan-Ciprian Buhăianu.
Născut în anul 1951, în Ripiceni, județul Botoșani, Gheorghe Stanciu a absolvit, în 1974, Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția artă murală, la clasa Prof. Ion Stendl. În anul 1988 obținea premiul II la Expoziția Voronețiana.
În 1978 a expus în Secția de Artă a Muzeului Județean Botoșani, iar un an mai târziu a fost prezent pe simezele Galeriilor de Artă din Suceava. Mai târziu, în anul 2004, îl regăsim cu expoziția "Orașul Vechi", la Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu", Ipotești, Botoșani. Peste un an, lucrările lui Gheorghe Stanciu sunt admirate în Spania, la Universitatea din Alicante, pentru ca în 2013 să revină cu expoziția orașul Vechi la Uzina de Apă din Suceava.
A participat și la expoziții de grup (1980 - Anuala U.A.P., Botoșani, și 2008 - Expoziția Orașul, la Atelier 35, Bacău).
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Iași.
Gheorghe Stanciu a activat peste 30 de ani la catedră, cel mai mult în atelierele Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani.
Picturile pe sticlă, ale sale sau ale elevilor săi, au făcut înconjurul lumii, numele său și al liceului botoșănean devenind puncte de referință în icoana pe sticlă românească.
Secretul unui artist este, de departe, munca. Asta le transmite profesorul elevilor săi. Însă nimic nu se poate face fără talent, fără har.
"Cine vrea să intre cu orice preț în paginile istoriei artei nu va intra niciodată. Artistul este ales, este cumva cu dăruire, cu har de la Dumnezeu și dublat de pasiune. Destinul îl va duce acolo unde îi e locul", mărturisea în urmă cu niște ani profesorul Gheorghe Stanciu.
Nu în ultimul rând, Gheorghe Stanciu este un colecționar asiduu, pretențios și răbdător. Deține lucrări ale celebrului Carol Pop de Szatmari, pictor, gravor și fotograf al Curtii Regale, cel care a rămas în istoria artei arătând valorile artistice ale fotografiei.
"Marii artiști ai Renașterii, dacă ar fi avut posibilitățile tehnice pe care le are generația de azi, folosind inclusiv fotografia, ar fi făcut ceva genial. Trăim vremuri de invazie a imaginii. Trebuie să înveți să arunci multe imagini și să le păstrezi doar pe cele de calitate", crede Gheorghe Stanciu.
În aceeași măsură este pasionat de arheologie, în special cea care atestă și completează istoria meleagurilor botoșănene, exprimându-și dezamăgirea că societatea și autoritățile nu mai acordă atenție acestor aspecte. Deține mii de imagini alb-negru și diapozitive, prin care se încăpățânează să păstreze memoria și identitatea unor locuri.
Despre Gheorghe Stanciu, artistul Ozolin Dușa spune că este "un boem înrăit", "una dintre figurile emblematice" ale Botoșanilor.
"Un fotograf pătimaș cu mii de clișee fișate, cu mii de diapozitive puse și ele pe căprării, cu o colecție impresionantă de fotografii vechi, tip Carte de vizită și clișee pe sticlă, cu o lume uitată. Deține imagini cu peste nouăzeci la sută dintre casele demolate din Botoșani", completează Ozolin Dușa portretul lui Gheorghe Stanciu.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024