S-a încălzit brusc, de la zăpadă am trecut repejor la ”mâneci scurte”, așa că merg și eu ca tot omul să schimb anvelopele. Și zic apoi, ”hai să o și spăl”. Gravă eroare!
Mă duc prima oară la recepție, băiatul de acolo mă trimite înapoi afară: ”îți face un tichet ăla care spală mașina și apoi plătești”.
Bine... Stau 5 minute, 10, 15, 20, dar nu se atinge nimeni de mașină, nici un angajat nu dă vreun semn că s-ar apuca de spălat automobilul care e parcat în hală.
Mă gândesc că n-am priceput eu ceva, așa că intru iar la recepție:
- Am parcat mașina de vreo 20 de minute în hală.
- Așa...
- Și n-a venit nimeni să se apuce de ea.
- Dar de cât timp stă acolo?
- De vreo 20 de minute, tocmai ți-am spus.
- Înseamnă că nu avem nici un om liber.
- Adică...?
- Păi e sâmbăta, avem mai puțini angajați la lucru.
- Și eu ce trebuie să fac acum, să aștept să se facă luni ca să vă vină angajații?
- Așteaptă să termine unul o mașină.
Mai stau vreo câteva minute, până ce vine agale, plictisit rău, un băiețaș, scoate pixul de pe ureche...
- Ce vrei?
- Să spăl mașina, că de aia am venit la spălătorie.
- Știu că vrei s-o speli, dar ce program vrei?
- Exterior și interior.
- Nu se poate!
- Poftim? Cum să nu se poată?
- Păi eu la 8 ies din tură și n-am timp decât să fac exteriorul.
- Auzi, tu îți bați joc de mine, 20 de minute nu te atingi de mașină și când să te apuci îmi spui că n-ai timp fiindcă ieși din tură?
- Eu nu-s vinovat cu nimic. Dacă la 8 se termină tura și așa s-a nimerit.
Aproape că îmi ies din fire și plec iar la recepție, unde dau peste un băiat la fel de relaxat. Doar e sâmbătă.
- Ce a zis, că iese din tură? Hai că mă duc eu să vorbesc cu el.
Adică omul deja îmi face o favoare, îmi pune o vorbă bună la salariat ca să își facă treaba pentru care este plătit. Se întoarce.
- A început cu vrăjeală, că n-are timp, că pierde cursa.
- Ce cursă, care cursă, ce treabă am eu cu microbuzele lui?
- Păi e de la țară, așa-s ăștia de la țară, nu poți să te înțelegi cu ei. Din oraș nu vrea nimeni să lucreze la spălătorie.
- Bine și eu ce fac?
- Păi îți face el exteriorul și când se schimbă tura îți face altul interiorul.
- E 8 fără 20, cred că avea timp de amândouă dacă nu lăsa mașina jumătate de oră fără să se apuce de ea.
- Dacă el a zis că n-are timp...
În fine, chiar ofticat că am pierdut deja atâta timp accept și varianta asta... de avarie. Băiatul cu pix după ureche, dotat regulamentar cu freză, tatuaje și tot ce mai trebuie, deschide în sfârșit furtunul. Are mișcări de balerină obosită. Păi el trebuie să tragă de furtun vreo 20 de minute, nu care cumva să-i rămână timp și de interior.
E 17 lei exteriorul și tot 17 interiorul. Merg să plătesc și plin de nervi îi cer și bon. Îi dau 50 de lei și îmi dă 33 rest.
- Păi nu costă 34 de lei?
- Da, interior și exterior.
- Și n-ai spus că se schimbă tura și îmi faceți și interiorul?
- Da, dar tura se schimbă la 8, iar noi la 8 închidem recepția, interiorul îl plătești direct la angajatul care o să ți-l facă.
- Măi omule, e 8 fără 10, tu ai recepția deschisă, dacă eu vreau să-ți dau banii și pe interior, și pe exterior și tu ești aici, de ce nu iei banii și îmi dai bon?
- Noi luăm banii doar după ce prestăm serviciul.
Senzațional! Rămân fără glas. Bineînțeles că pe timp de noapte băieții n-au casă fiscală și nu-ți dau un bon. Pe care oricum îl cerusem de nervi.
Dar mă îndulcește repede băiatul de la recepție. A venit un angajat cu vreo zece minute mai repede la serviciu și îl roagă să îmi facă interiorul. Brunețelul mă privește drept în ochi și mă ia tare:
- Ce mașină ai?
- Contează?!
- A, nnuuu, păi să știu de care să mă apuc.
Se apucă. Dă drumul la radio că doar e mașina lui taică-su, răsună spălătoria, dar măcar e faină melodia: Ed Sheeran - Shape of You.
Din recepție se aude glasul disperat al băiatului de acolo. Suna un angajat care nu mai venea la serviciu. Ăla îi închidea telefonul. Iar cel care asculta muzică la mașina mea sau, mă rog, o curăța, avea să fie singur în tura de noapte. Abia atunci realizez totuși cât de norocos sunt. Și eu fac atâtea pretenții când vreo trei autoturisme încă așteaptă să le bage cineva în seamă. Și n-are cine fiindcă angajații au ieșit din tură. Iar din cei care trebuiau să intre în tură n-a venit decît unul singur. Încep să mă simt și prost că am ”confiscat” singurul salariat disponibil după ce am făcut scandal. Așa că îi spun unui conducător auto plin de speranță că ditamai spălătoria a rămas cu un singur spălător. Bărbosul se uită la mine ca la un ciudat. Crede că am chef de poante, așa că pleacă val-vârtej la recepție.
- Ne ia și nouă cineva mașinile?
- Așteptați domnu' să o termine pe-a băiatului (n.r. - eu eram băiatul).
- Păi mai aveți un singur om?
- Da.
- Băi, și de ce nu ne spuneți? Stăm ca proștii aici și așteptăm, dar nu mai sunt spălătorii în oraș?
- Da ce voiai? Să ies cu o goarnă afară: de la 8 nu se mai spală mașini.
Bărbosul izbește ușa, parcă face găuri în beton când pășește și pleacă scârțâind roțile.
Tocmai atunci, ca o dimineață luminoasă de primăvară, îl văd pe unicul angajat aflat încă pe meterezele muncii capitaliste cum vine spre mine: ”e gata”.
Trăiesc clipa fericirii. Scot 20 de lei din buzunar și-i dau. Îi bagă în buzunar: ”mulțumesc”. Nici n-am avut posibilitatea să îi dau eu bacșiș, și l-a oprit singur.
Îngaim ”cu plăcere” și plec. În sfârșit! Cu gândul că România este ultima țară din UE în care, de la bancă și Taxe și Impozite până la spălătorie și frizerie, stai la coadă ca să dai bani. Și deseori ai nevoie și se pile ca să ți-i ia cineva.
Prea ca la țară...
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
