Medicul urolog Mihai Lucan, şi fiul său, sunt cercetaţi sub control judiciar. Deşi procurorii au cerut arestarea preventivă, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a considerat că Mihai Lucan nu constituie un pericol.
S-a întâmplat asta la câteva ore după ce lui Lucan i-a căzut din buzunar un plic cu 5000 de euro chiar în camera în care era audiat, iar ginerele său încercase să fugă din casă cu un rucsac plin cu bani, carduri, ceasuri şi bijuterii.
Procurorii DIICOT îl acuză pe Lucan de delapidarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, cu un prejudiciu de peste un milion de euro. Averea lui este însă mult mai mare, doar în conturile familiei fiind peste un milion şi jumătate de euro.
După 10 ore de audieri, medicul Mihai Lucan a ieşit încătuşat din sediul DIICOT. Cu doar câteva minute în urmă îi uluise pe anchetatori când îi căzuse din buzunar un plic cu 5.000 de euro. Îi avusese asupra lui pe parcursul audierilor.
Apar noi detalii şi despre momentul în care ginerele lui Mihai Lucan a fost prins de un poliţist DIAS în timp ce încerca să scoată din casa medicului din Cluj Napoca un rucsac. Nu un rucsac oarecare, ci unul în care erau peste 60.000 de lei, 3000 de euro, 2000 de dolari, trei carduri bancare, zeci de bijuterii şi 20 de ceasuri scumpe. Anchetatorii spun că au găsit 10.000 de euro şi în rezervorul unei maşini.
Conform procurorilor DIICOT, pe tot parcursul anchetei, medicul Mihai Lucan a încercat să distrugă dovezi, să influenţeze martori şi chiar a transferat 600.0000 de dolari în contul unui apropiat.
Toate aceste fapte i-au făcut pe procurori să ceară magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti să îl aresteze pe medic pentru 30 de zile. Judecătorul a decis însă că acesta să fie plasat sub control judiciar.
Emanuel Ungureanu, deputat şi fost angajat al Institutului: “Pacienţii sunt foarte indignaţi de măsura controlului judiciar. Sunt foarte mulţi bolnavi care au pus deja mărturie. Sentimentul lor este că nu se face dreptate.”
Sub control judicar au fost plasaţi şi Ciprian Lucan, fiul doctorului, fostul manager al institutului Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu şi fostul director economic - Sanda Baciu. Cu toţii sunt cercetaţi pentru delapidarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, care a rămas cu datorii de peste 400.000 de euro
Silviu Moga, director Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj: “Casa de Asigurări are un contract de prestări servicii cu Institutul, în funcţie de ce faci, atâţia bani primeşti. Operaţiile se făceau doar la clinica privată, aici se desfăşurau doar îngrijiri pre şi postoperatorii.”
Încă din luna septembrie, unii medici ai institutului nu şi-au primit salariile.
Victoria Raț, asistent medical: “Cum să ne descurcăm fără salarii, cu rate, cu copii, cu şcoli?”
Acum medicul Mihai Lucan trebuie să facă dovada provenienţei fiecărui bănuţ în parte. Mai ales că averea sa este impresionantă.
În ultima declaraţie de avere familia Lucan avea banii împărţiţi în 17 conturi: aproape 800.000 de euro, peste 2 milioane de lei şi 350.000 de dolari. În plus, cei doi soţi mai deţin în Cluj două case, două terenuri, două apartamente la Bucureşti, dar şi tablouri şi bijuterii în valoare totală de 35.000 de euro.
La toate acestea se mai adăugă afacerea pe care o are, respectiv clinica privată, despre care anchetatorii spun că a dezvoltat-o cu resursele institutului. Clinica pe care o deţine Lucan a fost ridicată pe un teren concesionat de Primăria Cluj-Napoca în 2004.
Pentru acest teren Mihai Lucan va plăti în total 70.000 de euro şi îl va putea folosi atâta timp cât construcţia există, potrivit unui act adițional la contractul de asociere. Asta în condiţiile în care o asemenea parcelă din apropierea centrului Clujului ajunge să coste chiar şi un milion de euro.
Anual spitalul privat îi aducea chirurgului Mihai Lucan peste 1 milion de lei, potrivit ultimei declaraţii de avere.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024