Nu au atâţia bani cât bărbaţii din politică, dar nici nu se pot plânge de grija zilei de mâine, cam asta se poate spune, în rezumat, despre averile candidaţilor în fustă la alegerile parlamentare. Asemeni tuturor celorlalţi pretendeţi la un mandate de senator şi deputat şi acestea au trebuit în dosarul depus la Biroul Electoral Judeţean să completeze declaraţii de avere şi de interese.
Bijuterii de 8.000 euro în ultimii trei ani
Cel mai aglomerat colegiu din punctul de vedere a participării reprezentantelor organizaţiilor de femei la competiţia electorală din această toamnă este cel de deputaţi Săveni, unde principalele forţe politice mizează pe sexul frumos.
Roxana Anuşca deţine un apartament în municipiul Botoşani, trei autoutilitare Mercedes Benz, iar în perioada de consilier judeţean, mai exact în anii 2010 – 2012, a dobândit bijuterii de 8.000 de euro. Anul trecut a înregistrat venituri de 28.115 lei, cea mai mare parte provenind de la Parlament, ca expert la cabinetul fostului deputat
Florin Ţurcanu şi de la Consiliul Judeţean, din indemnizaţii şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.
Liliana Mincă transferă secretele Loteriei în propria-i avere
Pentru bucureşteanca
Liliana Mincă banii sunt un subiect tabu. A avut venituri dintr-o mulţime de surse: Universitatea Financiar – Bancară Bucureşti ca lector universitar, Ministerul Afacerilor externe ca şi consilier al ministrului, Fundaţia Liliana Ghervasuc Mincă, unde este preşedinte, SC Lerners Entertaining SRL, unde activează ca director general şi Biroul de Mediator Liliana Mincă. Banii pe care i-a încasat de pe urma acestor funcţii a refuzat însă să îi precizeze, la fiecare în parte fiind menţionat în declaraţia de avere “cf. fişă fiscală”. La secret nu sunt doar banii ei, ci şi ai soţului. Acesta este administrator la THR Marea Neagră şi consilier local, în dreptul sumelor care ar fi trebuit precizate apărând de asemenea “cf. fişă fiscal”. Fostul director general al Loteriei Române a renunţat la această formulare în cazul bunurilor mobile şi imobile. Astfel, ea deţine împreună cu soţul un apartament şi o casă, o Toyota, bijuterii de 10.000 de euro şi tablouri evaluate în acelaşi cuantum. Are şi 20.000 de euro într-un cont curent, suma reprezentând plata unor daune.
Singura competitioare din acest colegiu care chiar trăieşte în zonă,
Mirela Saucă de la ARD, îşi are bunurile în Săveni. Aici deţine un hectar şi jumătate de teren agricol şi 0,7 ha intravilan, suprafeţe cumpărate sau moştenite. Are două case, ambele achiziţionate, dar şi un credit de 15.000 de euro. Împreună cu soţul anul trecut au avut venituri de 27.000 de lei.
Averi social-democrate
Familia
Tamarei Ciofu, candidata USL pe un colegiu axat pe municipiul Botoşani, a moştenit prin soţul său un hectar de teren intravilan şi agricol în oraş. Social-democrata deţine o treime dintr-un apartament din Iaşi şi jumătate din două locuinţe din Botoşani, unde îşi ridică şi o casă. Are două maşini, un Matiz şi un Suzuki, iar anul trecut familia a avut venituri din salarii care s-au ridicat la circa 65.000 de lei.
Doina Federovici, aspirant USL la Senat Dorohoi – Flămânzi, a moştenit o cotă parte dintr-un teren agricol şi o casă de locuit, are un Opel şi două credite în valoare totală de 42.000 de lei. Anul trecut împreună cu soţul a avut venituri de circa 23.000 de lei, ea de la Serviciul Judeţean de Evidenţă a Persoanelor, el de la o firmă privată.
CITEŞTE ŞI:
Candidat la Senat – vilă la Cornu, bijuterii de 1,8 miliarde, peste 3 miliarde în bănci
„Flora şi fauna” pentru Parlament : penali, traseişti, maghiari, bucureşteni şi-un jurnalist