O firmă din Botoşani a abandonat pe domeniul public o cantitate aproximativă de 3,3 tone de deşeuri. Acestea au fost ridicate de firma de salubrizare a oraşului, CS Urban Serv SA după sesizarea mass media, iar cel care este răspunzător de cantitatea însemnată de gunoi a fost pedepsit cu un …avertisment verbal.
Situaţia a fost semnalată în 4 ianuarie 2014 de Botoşăneanul, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor ajungând directorul de la Urban Serv, Simion Drelciuc dar şi comisarul şef de la Garda de Mediu, Răzvan Rotaru. Ambii au promis măsuri imediate, lucru care s-a şi întâmplat la interval de circa o săptămână de zile.
„
Referitor la Casa Sindicatelor s-a rezolvat acea problemă, mulţumesc pe această cale d-lui Drelciuc pentru că imediat a luat act de cele văzute la faţa locului şi s-a remediat acea problemă pentru că am văzut că zona este foarte curată”, a declarat
Răzvan Rotaru, comisar şef Garda de Mediu.
[[banner]]
Şi dacă directorul de la Urban Serv şi-a făcut treaba şi ridicat mizeria din zonă la solicitarea administratorului respectivei societăţi comerciale, în schimb comisarii de la Garda de Mediu au preferat o abordare mai blândă în care nu s-a încheiat vreun proces verbal şi s-a soldat cu un avertisment verbal. Lucru care nu este prevăzut în nici o lege. „
Nu s-a dat nici un fel de sancţiune pentru că a fost aşa numai un avertisment aşa verbal pentru că sperăm ca pe viitor să nu mai existe probleme în acea zonă”, a mai spus
Răzvan Rotaru.
Cel mai probabil decizia a fost luată dat fiind faptul că administratorul respectivei societăţi care are închiriat un spaţiu în Casa Sindicatelor este coleg de partid cu şeful de la Garda de Mediu.
Singurii bani pe care a fost acesta nevoit să-i plătească au fost pentru plata serviciilor Urban serv care au ridicat cantitatea de 10 mc de deşeuri, care înseamnă aproximativ 3,3 tone şi pentru care a scos din buzunar până în 400 de lei.
(G.E.)
CITEŞTE.
Groapă de gunoi privată, sub lacăt în buricul târgului: Directorii statului ţinuţi după gard, curăţenia în vacanţă de sărbători - VIDEO & GALERIE FOTO
Curăţenie „cu economii” la mizeria de la Casa Sindicatelor: erau doi băieți...