Avocatul Alina Cornea, membră a Baroului Botoșani, a transmis redacției un punct de vedere referitor la protestul său și al colegilor. Îl redăm integral mai jos cu precizarea că titlul și intertitlurile ne aparțin.
Plecând de la dispozițiile constituționale, și aici facem trimitere la art. 21 din Constituția României, precum și la capitolul prevăzut de legiuitor in Codul de procedură civilă, unul din principiile fundamentale ale procesului civil este dreptul la un proces echitabil in termen optim și previzibil.
În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății, ori in situația actuală, sistemul judiciar nu mai are posibilitatea aplicării normelor, atât constituționale, cât și procedurale, invocate mai sus.
Cea mai gravă inechitate creată de legiuitor a fost introducerea unor taxe de timbru pentru accesul la justiție, in unele cazuri ingrădind in mod evident acest acces, iar ajutorul public judiciar nefiind o soluție viabilă in aceste cazuri.
Dincolo de această obligație financiară, care in mod clar a dus la descurajarea omului in a se adresa justiției, prin normarea activității judecătorilor, s-a afectat in mod radical activitatea de judecată pe termen lung, descurajând și mai mult cetățeanul să se adreseze justiției.
Atât prin protestul survenit al magistraților, care și aceștia la rândul lor și-au exprimat nemulțumirile de modul in care funcționează sistemul judiciar, prin normarea activității judecătorilor s-a ajuns la dilatarea procedurilor judiciare, prin acordarea unor termene lungi, regularizări târzii și motivări care depășesc termenul recomandat de legiuitor, lipsesc procedurile judiciare de coerență și raporturile sociale de stabilitate, influențând in mod necorespunzător și activitatea avocaților.
Avocatul, care este partener in actul de justiție și cel care răspunde in fața clientului, cel care trebuie să dea explicații in raport de situația juridică a unui dosar, se află intr-o situație impusă de sistem, căruia nu-i este imputabil, dar in același timp, se creează imaginea de persoană responsabilă, acesta fiind și motivul cu care nu putem fi in acord cu ceea ce ar trebui să fie justiția intr-un stat de drept care-și respectă cetățenii.
Atât personalul redus și normarea activității magistraților, duce inevitabil la dilatarea procedurilor judiciare, iar normele, respectiv principiile de drept in raport de un proces echitabil și un termen rezonabil, nu mai pot fi aplicabile, ajungând instanța de judecată, respectiv accesul la justiție al cetățeanului, să fie perceput ca o incalcare la o deschidere absolută și permanentă a accesului la justiție, atât a justițiabilului, cât și a avocatului, total contrar principiilor de drept.
Foarte bine au punctat și colegii din țară, și faptul că este nejustificată maniera restrictivă in care este permis accesul pe timpul vacanțelor judecătorești și nu numai, la compartimentele administrative ale instanței, prin stabilirea unor programe restrânse nerealiste și care ingrădesc in mod evident accesul intr-o instituție publică.
Dincolo de aceste aspecte care vizează sistemul judiciar și dreptul la un proces echitabil, clar încalcat in ultimul an, vin și măsurile fiscale propuse de Guvern, cu privire la profesia de avocat, ce oglindesc o lipsă de informare și o percepție greșită asupra acestei profesii, care ar trebui respectată pentru rolul esențial pe care-l are intr-un stat de drept.
Protestul, in mod elegant a fost susținut la nivelul întregii țări, așa cum caracterizează această profesie, sperând a fi un semnal de alarmă ce să determine o schimbare de mentalitate, de decizie, in interiorul puterii judecătorești și Ministerului Public, ce să readucă dreptul la apărare și justa poziție de drept constituțional al omului, ce a fost incălcat in ultima perioadă.
Cu titlu de exemplu, dosare ce au avut termen in luna mai, le-a fost acordat termen in luna septembrie, iar următoarele termene de judecată fiind in lunile martie-aprilie 2024, astfel un termen atât de indelungat, lipsește in mod vădit de esență dobândirea dreptului sau apărarea unui drept, in funcție de caz, al cetățeanului.
Au fost situații, și aici mă raportez la instanțe din Moldova, pentru că aici este zona in care imi exercit profesia mai des, in care au fost intregistrate dosare in anul 2020, procedura de regularizare a durat mai bine de 4 luni, pe parcursul dosarului au fost desființate complete de judecată, ce a dus la acordarea de termene nejustificate pe o perioadă de mai bine de 3 ani, iar la ultimele termene când s-a epuizat probatoriul, s-a produs o altă desființare a completului de judecată, termen acordat in luna septembrie, iar ulterior, din cauza acestui incident de organizare, fiind acordat in anul 2024, dosar astfel lungit pe o perioadă de mai bine de 3 ani, in care efectiv s-a administrat probatoriul in cadrul a trei termene de judecată.
Stau și mă gândesc, cum poate fi incident in cauză noțiunea unui proces echitabil intr-un termen rezonabil.
Am ajuns in acea situație in care victoria intr-un dosar să conste in finalizarea acestuia și nu in soluția dată.
Având in vedere cele arătate, clar că drepturile omului pe care acesta incearcă să și le obțină prin instanță și implicit profesia noastră, are un caracter de deșuetudine.
Doresc a puncta faptul că acest protest vizează nu doar profesia de avocat, ci și drepturile cetățenilor, drepturi pe care noi avocații, in virtutea statutului profesiei noastre, trebuie să le apărăm.
Consider că această destabilizare a sistemului de drept a inceput cu pași mărunți imediat după pandemie, având apogeul actual, destabilizare dorită la nivel de Guvern, pentru ca astfel o țară fără un sistem de drept coerent, poate fi manipulată in cel mai ușor mod.
Guvernul are rolul de a asigura funcționarea echilibrată și dezvoltarea sistemului național pe toate planurile, iar acesta funcționează in conformitate cu prevederile constituționale, ori probabil s-a modificat fără a fi publicat in Monitorul Oficial, articolele constituționale, și aici mă indrept către art. 21 din Constituția României, care prevede:
Art. 21 – Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.
(4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.
Doresc a menționa că această disfuncționalitate a sistemului de drept a fost sesizată la nivel european, iar protestul nostru a fost susținut și de vocile avocaților europeni, chiar Council of Bars and Law Societies of Europe emite un comunicat la data de 03.10.2023, prin care iși arată susținerea față de independența acestei profesii liberale și protecția privind regulile de drept, invocând faptul că protecția avocaților in societate este fundamental necesară pentru funcționarea unui sistem legal, echitabil și just.
Menționez că zilnic clienții vin și contrariați intreabă cum este posibil ca un dosar depus in anul 2022 să nu fi trecut de procedura de regularizare, să nu fi primit termen nici măcar la finalul anului 2023.
Avocat Alina CORNEA
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024