Alături de președintele Alianța Noastră România (ANR), s-au aflat vineri la Botoșani și capii de listă ai formațiunii la Senat și Camera Deputaților pentru cel mai nordic județ al Moldovei.
Este vorba despre Adrian Rusu, un teolog din Dorohoi și de Anelis Scalat, avocat. Aceasta locuiește de fapt în București, acolo unde l-a și cunoscut pe Marian Munteanu, cu ocazia protestelor maraton din Piația Universității, din 1990. Au ținut legătura și îl reprezintă în mai multe procese în care liderul ANR a solicitat câte un milion de lei de la 40 de oameni politici fiindcă, în opinia sa, l-au acuzat pe nedrept că ar fi fost informator al Securității.
”Nu am fost în partide politice, nu am făcut politică până acum, am ieșit acum 26 de ani în stradă, când eram mult mai tânără, cu gânduri de bine pentru copiii mei, să trăiască într-o țară liberă, normală. După 26 de ani constat că foarte multe lucruri sunt, nu știu dacă mai rele, dar oricum nu s-au schimbat în bine, societatea merge din rău în mai rău și am concluzionat că poate este momentul ca noi toți, care am stat pe margine și care n-am dorit să ne implicăm până acum, să facem pasul înainte pentru că nu avem scuze dacă stăm și ne văităm și spunem «vai ce se întâmplă», dar nu încercăm să construim nimic în direcția pe care o dorim”,
Anelis Scalat, candidat ANR la Camera Deputaților.
Aceasta își propune să inițieze legi privind protecția consumatorilor, de reducere a birocrației, de eliminare a exprimentelor din învățământ.
Cum a ajuns să candideze la Botoșani?
”Am origini în partea aceasta, tatăl meu și bunicii mei sunt din Cernăuți și atunci m-am îndreptat către zona asta, care îmi este o zonă dragă a țării. Neavând niște structuri foarte puternice aici, atunci în mai multe județe din țară am propus candidați de la București, iar eu având origini în partea aceasta, am hotărât că pot să reprezint această zonă”,
Anelis Scalat, candidat ANR la Camera Deputaților.
Aceasta a și depus pe 1 Decembrie o coroană la manifestările organizate în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
”La procesele cu derbedeii politici mă ajută Ana în câteva cauze, dar trebuie să mai aducem forțe că sunt multe”,
Marian Munteanu, președinte ANR.
Anelis Scalat este și trezorierul partidului.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024