Drama familiei militarului botoșănean găsit împușcat în unitate este departe de a lua sfârșit. „Fratele meu a depus jurământ în fața unui stat care i-a luat viața”, spune plină de durere sora lui Andrei Dănilă.
Andrei Dănilă a fost găsit mort, în unitatea militară unde activa, pe 1 octombrie. Reprezentanții unității spun că ar fi vorba de o sinucidere sau de un accident, însă familia crede că tânărul ar fi putut fi ucis.
Moartea tânărului militar de 22 de ani este privită de autoritățile române ca o posibilă sinucidere sau accident. Familia sa crede însă că ar mai trebui să fie luată în calcul o ipoteză: crima.
După ce a terminat liceul, lui Andrei Dănilă cariera militară i s-a părut cel mai potrivit drum pe care ar putea să meargă. Cei mai mulți dintre prietenii săi din Vorona, județul Botoșani, satul său natal, plecaseră deja la muncă în străinătate, însă pentru el asta ar fi însemnat despărțirea de părinți, ceea ce nu era o opțiune, scrie Europa Liberă.
Andrei a absolvit școala militară în 2020 și a ales să lucreze în Focșani, județul Vrancea. A fost încadrat la UM 01471 ca maistru militar în comunicații și, la fel cum făcuse și în timpul studiilor militare, a continuat să meargă acasă săptămână de săptămână ca să-și viziteze familia și prietenii.
Andrei era o fire jovială, prietenoasă, „mereu cu glumele la el”, își amintește sora sa, Ilona Dănilă, stabilită acum în Iași. Cei doi frați au crescut într-o familie cu posibilități materiale reduse, fapt ce i-a făcut, mărturisește tânăra, „să vadă lumea dincolo de lucrurile materiale”.
„Eram o familie cu puțini bani, dar o familie extrem de fericită, care se bucura de momentele foarte mici. Atât eu cât și fratele meu, dar mai ales fratele meu, am fost duși la biserică de mici”,
povestește Ilona Dănilă
Andrei era credincios, chiar a cântat în strana bisericii, dar și în fanfara din sat, la clarinet. Era un tip extrem de popular, spune sora sa, care își aduce aminte că zeci de prieteni de-ai săi au venit din străinătate, cu avionul, pentru a participa la înmormântarea sa de acum câteva săptămâni.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții UM 01471 precizau că decesul lui Andrei Dănilă a avut loc ca urmare a „unui eveniment” care a avut loc pe 1 octombrie, în jurul orei 20:00.
A doua zi, reprezentanții unității au transmis un nou comunicat de presă în cuprinsul căruia apăreau două informații contradictorii:
„Maistrul militar cls.IV Dănilă Andrei, din cadrul UM 01471 Focșani, a decedat sâmbătă, 1 octombrie, în jurul orei 20:00, în urma unei răni prin împușcare, în timp ce își întreținea armamentul din dotare.”
„Militarul nu se afla în serviciul de zi pe unitate, iar din primele date a rezultat faptul că decesul a survenit în urma unei sinucideri”.
În același comunicat, ultima informare publică făcută de reprezentanții Armatei după moartea lui Andrei Dănilă, se confirma că militarul nu se afla în timpul serviciului în ziua respectivă.
„La ultima testare psihologică susținută în luna august 2020 și cu o valabilitate de 3 ani, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar”,
au mai transmis reprezentanții Armatei.
Reprezentanții MApN au transmis Europei Libere că, având în vedere că investigația a fost preluată de Parchetul Militar, nu pot oferi acum alte date suplimentare despre moartea militarului.
Ancheta privind moartea lui Andrei Dănilă este condusă de un procuror de la Parchetul Militar Iași.
Purtătorul de cuvânt al acestei structuri, Codrin Sîrcu, a transmis că, momentan, nici Parchetul nu poate transmite foarte multe informații din dosar, pentru că cercetările sunt într-o fază nepublică.
„S-a deschis dosar penal in rem. Sunt luate în calcul toate variantele”,
a transmis procurorul către Europa Liberă.
Potrivit unor surse judiciare, ancheta procurorilor militari merge pe ideea unei sinucideri.
O varianta pe care familia Dănilă o respinge cu vehemență. Familia are mai multe întrebări fără răspuns. De ce s-a întors militarul în unitate în ziua sa liberă? De ce nu a mai răspuns nimănui din familie de la prânz, însă moartea ar fi survenit la ora 20:00?
De ce apar urme de violență pe mâna stângă a tânărului? Cum se explică faptul că în portofelul lui Andrei Dănilă nu s-a găsit niciun ban, în condițiile în care acesta folosea, tot timpul, numai bani în numerar? De ce își curăța arma în ziua sa liberă?
Și altele.
„Noi știm că nu s-a sinucis, pentru noi e o certitudine. Noi ne întrebăm cine l-a omorât și de ce, ce a aflat atât de incriminatoriu, despre cine sau despre ce. Vă dați seama că dacă vinovat era un biet soldat român ar fi fost pus la mijloc de mult. Așa că probabil e vinovat cineva cu un grad mai mare”,
spune Ilona Dănilă.
Părinții acesteia au fost citați ca martori la Parchetul Militar, urmând a fi audiați în noiembrie.
Familia Dănilă a apelat la un avocat pentru a le reprezenta interesele în dosarul instrumentat de procurorii militari.
„Avem pregătită o notă de probe consistentă și vom oferi organelor de urmărire penală tot sprijinul, colaborarea și cunoștințele noastre pentru a afla adevărul”,
a transmis avocatul familiei, Olivian Moroșanu.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024