Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda din nou audienţe şi va primi petiţii cetăţenilor judeţului Botoşani.
Botoşănenii îşi pot spune of-urile în ziua de în ziua de 18 octombrie 2017, începând cu ora 10.00.
Audienţele se vor acorda la sediul Instituției Prefectului - Judeţul Botoşani din Botoșani, Piața Revoluției nr.1-3, se arată într-un comunicat de presă.
Acordarea audienţelor este gratuită, iar petițiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.
Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă. Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.
Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la petiție se anexează actele doveditoare (în copie).
Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice înraporturile acestora cu autorităţile publice, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii).
Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Succes german pe buletinele de vot de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024