Fiecare dintre cele 30 de benzinării
Socar dispune de un terminal ZebraPay prin care clienţii pot achita diferite facturii. Noua facilitatea include plata amenzilor de circulaţie, una dintre cele mai mari probleme ale şoferilor şi vine în completarea serviciului de plată al rovinietei.
Persoanele interesate să economisească timp şi să evite birocraţia administrativă vor efectua o procedură extrem de simplă când folosesc terminalele ZebraPay. Au nevoie doar de introducerea numelui şi prenumelui, de CNP, numarul de telefon, seria, numărul şi data emiterii procesului verbal, localitatea de reşedinţă şi valoarea care trebuie achitată.Plata se face numerar, iar serviciul este disponibil non-stop. Mai mult decât atât, pentru acest serviciu nu este perceput nici un comision.
Socar deţine 30 de staţii de alimentare în următoarele judeţe din România:
Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea şi Arad.
CITEȘTE:
Azerii de la SOCAR fac angajări : AFLĂ posturile și cerințele