S-a întâmplat în această dimineață, la fața locului ajungând pompierii.
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din orașul Săveni, și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în camera unde locuia.
Alarma a fost dată de o vecină care a observat că arde bucătăria de vară.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Pompierii au constatat că bucătăria de vară, care era lipită de casă, ardea în totalitate.
Întrucât existau informații că proprietarul nu a reușit să iasă din interior, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat, în interiorul anexei.
Cel mai probabil probabil, evenimentul a fost generat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
Pentru prevenirea unor astfel de tragedii, ISU Botoșani vă recomandă:
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu lăsați ușa sobei deschisă;
- nu supraîncălziți soba;
- montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
- nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
- nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
- stingeți focul pe timpul nopții;
- nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
(Sursa Foto – dobrogeatv)
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
O mănăstire din Botoșani va fi restaurată: CÂND vor fi finalizate lucrările
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile