Și nu a fost singura botoșăneancă amendată în ultimele zile pentru o astfel de faptă.
În perioada 1-10 martie 2023, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au desfășurat activități pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care abandonează deșeuri menajere pe domeniul public/în coșurile stradale și a celor care nu își întrețin corespunzător proprietățile, transformându-le în depozite necontrolate de deșeuri.
Astfel, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 1800 lei potrivit prevederilor H.C.L. nr. 130/2020, pentru abandonarea deșeurilor menajere la coșurile stradale, pe spațiile verzi, dar și lângă containerele de la platformele special amenajate.
Acțiunile au fost desfășurate în străzile Săvenilor, Primăverii, Vârnav, Prieteniei.
Astăzi, în jurul orei 6.30, pe strada Vârnav nr. 10, a fost surprinsă numita Z.D., care a aruncat lângă coșul stradal un sac cu deșeuri menajere.
Față de faptă săvârșită, ea a declarat că acolo depozitează mereu deșeuri menajere, fără a considera că încalcă prevederile legale.
Având în vedere cele constatate a fost dispusă sancționarea contravenținală cu amendă în cuantum de 600 lei potrivit prevederilor H.C.L. nr. 130/2020.
Padocul Flămânzi: Pași spre soluții etice pentru câinii comunitari
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Stații de încărcare pentru mașini electrice cu montare pe perete – o soluție eficientă și accesibilă
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Jocurile de zaruri clasice și moderne
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile