În urma solicitărilor venite din partea reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesorii corectori au verificat dacă sunt teze identice la examenul de bacalaureat, într-un număr extrem de mare. Spre deosebire de anii precedenţi, când la clase întregi de candidaţi, lucrările erau scrise aproape cuvânt cu cuvânt, în acest an, nu au fost depistate astfel de situaţii.
„Situaţii de teze asemănătoare, anul acesta nu au fost sesizate. În orice caz, probabil că nu le-a atras atenţia profesorilor corectori şi din cauză că nu au fost în număr mare, erau serii de clase întregi în alte dăţi, în acest an nu au fost”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. De asemenea, Ada Macovei a declarat că nu vor fi publicate, asemenea altor judeţe perle ale elevilor care au participat la examenul naţional de bacalaureat, întrucât acest lucru nu ar fi deontologic faţă de participanţi.