La aproape doi ani de la desființarea Gărzii Financiare și disponibilizarea mai multor comisari de la Botoșani, o parte a celor care au activat la secția județeană sunt pe drumul revenirii în cadrul ANAF. Ei au deschis un proces prin care solicită anularea ordinului de concediere, iar miercuri au primit o veste care le sporește considerabil șansele de reangajare.
Secția de contencios administrativ și fiscal de la Tribunalul Timiș a admis pe 12 august acțiunea inițiată de șase foști comisari de la Garda Financiară care în 2013 au fost lăsați fără locuri de muncă prin desființarea instituției. Ei au dat în judecată ANAF și au câștigat procesul, Agenția Națională de Administrare Fiscală fiind obligată să anuleze deciziile de concediere și să numească reclamanții în funcţii publice corespunzătoare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti sub sancţiunea unor penalităţi de întârziere de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere. Și asta nu este tot.
”Obligă pârâta la plata către reclamanţi a unor despăgubiri constând în drepturile salariale de la data eliberării din funcţie şi până la data numirii în alte funcţii publice corespunzătoare. Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4300 lei”, se mai arată în hotărîrea magistraților timișoreni.
Cum salariul anual al unui comisar trecea de 40.000 de lei, iar de la disponibilizare s-au scurs vreo 20 de luni, ar înseamna că fiecare fost lucrător ar trebui să primească în jurul a 70.000 de lei.
Un proces asemănător se află deja pe rolul Tribunalului Botoșani, printre cei care l-au deschis regăsindu-se Ilie Luca, Corneliu Mihai, Constantin Cliveț, Constantin Mihăiuc și Liviu Răileanu.
Aceștia ar urma practic ca la viitorul termen să prezinte hotărârea luată de Tribunalul Timiș, condiții în care procesul ar urma probabil să mai dureze două-trei termene.
Magistrații au considerat nelegală ordonanța de urgență care modifica legea funcționarilor publici, care este o lege organică, și au anulat-o, condiții în care și ordinele emisie în baza acesteia au devenit nule.
În 2013 comisarii au trebuit să susțină concursuri pentru a se angaja la Direcția Antifraudă, însă așa cum am arătat și la data respectivă, o bună parte din posturi au revenit unor rude de persoane sus-puse, concursul părând a fi un simulacru.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile