În capitală, la începutul lunii decembrie a fost focar de stafilococ auriu. Zeci de copii nou-născuți au fost diagnosticați ca purtători. O situație similară a fost și la Botoșani.
Problema apărută în București a fost și în orașul nostru, dar la nivelul cadrelor medicale. În urmă cu un an, o parte din personalul medical de la Secția de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Botoșani a fost diagnosticat cu această bacterie.
Stafilococul auriu este o problemă destul de frecventă în secțiile de neonatologie, oriunde în lume. Tocmai din acest motiv, cadrele medicale sunt testate periodic. De două ori pe an, toți angajații sunt verificați.
”Acum un an o parte din tot personalul maternității a ieșit ca purtător sănătos de stafilococ. Au fost 20 de cazuri, tot personalul din tot spitalul s-a găsit că este purtător. Atunci s-au luat măsuri.”
Ne-a spus Carmen Zaboloteanu, medic neonatolog
Bineînțeles, s-a acționat foarte repede, iar bacteria nu a ajuns la bebeluși.
”Li s-a pus tratament. Unde a fost nevoie au ieșit de pe secție câteva zile și tot s-a repetat până a fost după aceea trei culturi sterile, adică a ieșit negativ.”
Ne-a declarat Carmen Zaboloteanu, medic neonatolog
Anul acesta, situația a fost mult mai roz. Nici în cazul personalului și nici a nou-născuților nu s-a depistat această bacterie.
”Din fericire, anul acesta nu am avut nici un caz.”
A mai adăugat Carmen Zaboloteanu, medic neonatolog
Cadrele spitalelor sunt testate pentru a se verifica dacă sunt purtătoare de bacterii, însă tații sau rudele care vin să vadă copiii abia născuți, nu sunt foarte atenți, după spusele medicilor. De aceea, adulții din afara mediului spitalicesc trebuie să fie mult mai responsabili atunci când intră în contact cu cei abia veniți pe lume.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024