Zilele Oraşului din acest an vor debuta cu un concert în data de 23 aprilie, de altfel şi prima zi a acestei acţiuni în care vor urca pe scenă cunoscuta formaţie Bad Boys Blue dar şi Direcţia 5. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, sumele acordate artiştilor vor fi suportate de sponsorul oficial al acestei acţiuni, Tuborg, care va acoperi toate cheltuielile necesare pentru ca Zilele Oraşului să se bucure de succesul scontat. În cea de-a doua zi, botoşănenii se vor putea bucura de o altă trupă celebră şi anume formaţia Zdop şi Zdup.
„
Este o lună importantă, sunt Zilele oraşului cu o suită de manifestări cultural sportive şi nu numai, pot să dau ceva date despre zilele de spectacol, vineri pe 23 aprilie vom avea în deschidere trupe locale, Direcţia 5 şi Bad Boys Blue, sîmbătă 24 aprilie, de asemenea trupe locale, Publica şi Zdop şi Zdup, în funcţie de cum va fi vremea poate continuăm şi pe 25 aprilie duminică, cu un spectacol de muzică populară, dar asta depinde de vreme şi bineînţeles de generozitatea sponsorilor”, a afirmat
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani. Primarul a mai declarat că, din bugetul local nu vor fi făcute cheltuieli suplimentare exceptînd sumele alocate pentru sarmalele şi vinul care vor fi acordate la Biserica Sfîntul Gheorghe.